13 octombrie 2008

Imi doresc...

Dacă ar fi să fac o listă cu ce îmi doresc să primesc în dar, aş trece pe primul loc - într-o ordine de moment, care ţine seama întîi de cît de realizabilă şi măruntă e dorinţa, şi-apoi de cît de al naibii de greu mi-e, totuşi, să găsesc obiectul ăsta - aş trece pe primul loc, deci, un suport din acela de ţinut cartea deschisă, aproape verticală (de fapt, într-un anumit unghi), ca un fel de planşetă, cu clamă de prins paginile, să stea aşa neclinită şi cu indicatorul la paragraful dorit, să nu mi se mai închidă în faţă şi nici să nu-mi mai sucesc gîtul şi mîinile.
Fiindcă în perioada asta cărţile mele încremenesc precum fluturii în insectar şi se mişcă numai la comanda mea fermă.
Am văzut cîndva, undeva, nu mi-am luat, şi apoi n-am mai întîlnit în nici o librărie. Am doar o clamă de lemn, cu bărcuţă în vîrf; cînd a văzut-o şi a aflat cît a costat, mama a exclamat: "dar puteai să pui şi o clamă de rufe!"

Apoi, mergînd spre lucruri mai greu de obţinut, mi-aş dori ochi mai sănătoşi. Fiindcă ochelari mai buni am deja. Şi îi iubesc.

Iar apoi mi-aş dori să nu-mi mai spun niciodată că ori de cîte ori ne dezamăgesc apropiaţii, ne mai rămîn străinii pentru vreo vorbă bună.
În "Disperare", Hermann al lui Nabokov pleacă dimineaţa de acasă, spre săvîrşirea crimei. Nu-şi sărută soţia pe buze (n-o face niciodată), însă îi tresare inima de bucurie la zîmbetul cald al angajaţilor de la garaj. Angajaţi care mai tîrziu, la anchetă, vor avea grijă să toarne tot, de la modelul maşinii, pînă la seria motorului.
Dar nu sînt eu monstruoasă ca Hermann, oricîtă posibilă bunătate mi-aş imagina din partea străinilor. Nu mizez pe ea, o văd doar ca pe-o rezervă iluzorie, aşa, un fel de rezervor aşezat departe, pe un deal pe care oricum n-ai chef să urci. Dar poţi să te uiţi în zare, să îţi imaginezi, mai ales în clipele cînd eşti pus la zid şi se trage. Asta e ultima, e cea mai grea. De asta-i şi cam confuză.

24 de comentarii:

șaptecapete spunea...

Eu mi-aș dori să am solzii de mătase, mîngîietori, plăcuți oricui îi atinge... și să înțeleagă fiecare că un balaur cu șapte capete e de fapt cea mai tandră ființă din lume...

Vera spunea...

Dar un balaur cu şapte capete chiar e cea mai tandră fiinţă din lume! Te priveşte cu cei paisprezece ochi mari şi lăcrimoşi, iar uneori scoate limbile în oglinzi. Pe solzii de mătase te poţi da ca-n tobogan, iuuu...

Pticul spunea...

Eu îmi doresc o libelulă puternică, pur-sînge, pe care să pot călări în rătăcirile mele pe sub ferigile uriașe de pădure. Și mi-aș mai dori bucăți mari de lumină, așa cum ai vrea să ai o stofă din care să-ți faci haine destul de frumoase ca să cucerești chiar și pe cea mai mofuturoasă zînă: Zîna Gogo!!!

Vera spunea...

Acum am văzut că apăruseră şi petecele de argint! Să deschidem o croitorie în căsuţa din copac, să tăiem lumină la metru, să decupăm rotocoale de mătasea broaştei, să facem franjuri din suc de mere şi dantelă de ceaţă destrămată cu sunete, dimineaţa.

Piticul spunea...

În căsuța din copac am deschide și o duhgeană cu materiale pentru confecționat cele mai fistichii costume de bal în croitoria deja înființată. S-ar găsi și pălării de diferote culori pentru mofturoasele ciupecuțe! Și măști cu tăieturi ovale și oblice, ținute în dreptul ochilor cu un bețișor de alun. Ar mai trebui și un metru de lemn pentru măsurat valuri întregi de stofă crepusculară. Și foarfece mari pentru împărțit nuferii de-a latul. Și mosorele de ață tare, fabricată de paianjenul nostru, pentru însăilat rochiile din păpădii, la proba finală...

Vera spunea...

Da, să ne mascăm!
Şaptecapete se va masca în cuib cu pui, cu bărbiile toate proptite între crenguţe împletite, şi cu gîturile ca lianele înfăşurate în jurul unui copac. Copac va fi Piticul cocoţat pe metrul de croitorie!

Ciupivai spunea...

Vai, eu m-aș deghiza în plus sau minus infinit!!!

Vera spunea...

Ce super vaiet o să se audă de acolo... Vaaaaai...

hobbitul spunea...

Eu deja sînt deghizat, nu mai am nevoie de farafastîcuri de astea!

Vera spunea...

Eu sînt chiar propria mea mască!

hobbitul spunea...

Eu mi-aș dori povești frumoase prin care să halăduiesc, lipsit de griji, cu anii... Iar finalul să fie mereu amînat de cîte o Zînă mai săltăreață, poate chiar de Zîna Gogo!!!

șaptecapete spunea...

Cum o dau, cum o întorc, tot la chestia cu solzii mei ajung. Ce să fac, se uzează! I-am șteres cu cîrpe de zefir muiate în rouă, ca să aibă sclipiri proapsete, îmbietoare... Îi frec cu glaspapir, îi lustruiesc cu peria din labe de paianjen cu cruce, dîndu-le un luciu orbitor, fascinant pentru o eleva!!! Mă ocup de mărimea lor, de forma lor, mereu, pilindu-i fin, nu mă las doborît de melancolia ce plutește prin scorburi și peste mlaștinile din jur...

Vera spunea...

Eu îmi doresc o toamnă infinită.
Şi-o carte de poveşti în care însemnările de pe margine să fie cartea însăşi!

Șocîțel spunea...

Iar eu îmi doresc să fiu întruna în peșterile cu mușchiuleț verde pe pereți, să simt izul lor fraged și să le gust cărnița...

cărăbuş spunea...

Cărniţa-i coaptă în lapte fierbinte de fragi. De aici izul fraged, aburos...

matematicianul spunea...

7 x 7 = 49!

Piticul spunea...

Și eu știu tabla înmulțirii!!!

hobbitul spunea...

Asta e un fleac, eu știu și tabla împărțirii!

Ciupivai spunea...

Vai, cîte table sînt la școală!!!

Vera spunea...

Îmi doresc să cînt la fierăstrău.

samuraiul spunea...

Eu aș cînta la sabie!

Vera spunea...

Cu arcuş din fire de barbă de pitic.

Iulia spunea...

Îmi doresc un balon, să zbor cu el de colo-colo.

Vera spunea...

Un balon! Da, şi eu vreau unul, cu nacelă de nuga şi săculeţi de zahăr candel.