Că am ochelari noi şi mă simt minunat cu ei. Mi-am amintit cînd am mers cu Anda la mare, într-o vacanţă studenţească, şi i-a intrat nisip într-un ochi. Am mers la doctor, i l-a spălat aşa de bine, încît a doua zi voia să şi-l ducă la spălat şi pe-al doilea.
Că tocmai am terminat capitolul opt şi am, astfel, o săptămînă de avans la traducere, faţă de graficul "disperat" lipit pe perete. Bifat cu poftă.
Că ascult de cîte ori vreau Umebayashi Shigeru, melodia din "In the Mood for Love".
Că e, în sfîrşit, toamnă şi linişte.
Că a fost ales acel paragraf de pe blog pentru interiorul coperţii, fără să ştiu. Ca un dar straniu, inversat.
Că Adela a spus frumos în seara aceea că a început să citească, nu că a citit.
Trebuie citit pe rînd, în ordine, şi încet. Cărţile care-mi plac mi le drămuiesc atentă, să nu mi se termine cînd mi-e lumea mai dragă. Pentru nici o carte nu cred că e un compliment devorarea, nici măcar cea făcută din dragoste. Vreau să reiau "Insuportabila uşurătate a fiinţei", bine că s-a întors acasă.
Trec la tristeţi? Mai bine nu, deşi ar fi locul potrivit.
4 comentarii:
Ce melc! Parcă e din altă lume, mai translucidă, mai senzuală!
E dintr-o mare lume piticoată, unde timpul, culorile şi parfumurile se dilată.
"Pentru nici o carte nu cred că e un compliment devorarea, nici măcar cea făcută din dragoste." Acum îmi e limpede senzaţia vagă, automustrarea surdă că uneori citesc cu îndârjire, ca într-o competiţie, ca şi cum aş citi cărţile numai pentru mine, nu şi pentru ele, ca o posedare.
Da, Iulia. Şi eu devorez, n-ai cum să nu faci asta cînd îţi place o carte. Dar te mai opreşti între capitole, respiri şi le laşi să respire. În ziua aceea eram cam dezamăgită: la prînz îi dădusem unei prietene o carte. Peste doar cîteva ore, îmi scria încîntată că a terminat-o şi i-a plăcut. M-am întristat, mi se părea că nu e posibil, decît dacă... dacă fugi de-a lungul unei autostrăzi privind mereu înainte, la asfalt, fără să te uiţi la copacii de pe margine, la dealuri şi poate şi la vulpea care a ţîşnit dintre tufe. Cam aşa...
Dar şi eu, sigur, citesc foarte repede cărţile dragi. Îmi impun însă pauze, plimbări cu ele în suflet. Şi mă gîndesc şi la altceva: cîţi ani o fi scris autorul la carte? Eu în ce ritm propriu să o "consum"?
Trimiteți un comentariu