Trei evenimente - Tiuk!, Transilvania si un fel de aniversare

O postare atipică. Despre cîteva evenimente:

- A apărut Tiuk!, nr. 20, cu frunze de toamnă, deci pe placul Floribundei, care îl recomandă.
http://www.tiuk.reea.net/

- Vineri şi sîmbătă (26/27 septembrie), la Librăria Humanitas din Sibiu, de la ora 17, Colocviile Revistei Transilvania. Intrare liberă, atmosferă faină.
Mai jos, un interviu cu Radu Vancu, scriitorul care, alături de colegul său Dragoş Varga, organizează şi moderează colocviile.

- Floribunda cea verde şi-a dat seama că mîine împlineşte un an. Aceasta era cea dintîi fotografie a blogului, Îngerul înnămolit. Iar prima postare era despre Faust. Aniversez cîntînd dintr-o flaşnetă mică, mică.



***

„Ne place să adormim cu gândul că suntem cetăţeni
ai capitalei culturale europene...”

- Interviu cu Radu Vancu, redactor al revistei „Transilvania”, despre Colocviile Revistei „Transilvania”, 26-27 septembrie, Librăria „Humanitas”

de Veronica D. Niculescu


- Colocviile Revistei Transilvania ajung, în acest an, la a cincea ediţie. Cea de anul trecut a fost dedicată literaturii române contemporane, iar întrebarea-temă era „Avem o literatură. Cum procedăm?”. Cum procedăm anul acesta?

- Într-adevăr, colocviile „Transilvaniei” împlinesc anul acesta o jumătate de deceniu. Mai exact ar fi, de fapt, să spun că noua formulă a colocviilor „Transilvaniei” împlineşte o jumătate de deceniu, pentru că Mircea Tomuş, artizanul seriei moderne a „Transilvaniei”, a reuşit să organizeze în anii ’80, aproximativ pe întinderea unui deceniu, colocviile anuale de critică ale revistei. Veneau numele de prim raft ale criticii literare, cu comunicări serioase, academice, pregătite din vreme, se dicuta pe marginea lor şi apoi se publicau caietele ediţiei respective. Acelaşi Mircea Tomuş a avut, între 2000 şi 2002, când a funcţionat pentru a doua oară ca redactor-şef al revistei, intenţia reluării colocviilor „Transilvaniei”; succesorul domniei sale în funcţia de redactor-şef, Corvin Lupu, a susţinut ideea şi, din 2004, colocviile s-au reluat – e drept, în altă formulă, ceva mai lejeră, fără comunicări elaborate dinainte şi, mai ales, fără să rămână colocvii exclusiv de critică. Prima ediţie a fost dedicată poeziei, a doua prozei, a treia criticii, a patra stării generale a literaturii române, iar această a cincea ediţie – ca să ajung la chestiune – e dedicată unui subiect fierbinte, exploziv chiar: „Canonul literar şi dosarele Securităţii”. Bineînţeles, n-ar trebui să existe nici o legătură între cele două, dar vedem că, de facto, „revelaţiile” dosariadei fac din Eugen Barbu şi Adrian Păunescu băieţii buni, iar din Paleologu şi Doinaş băieţii răi. Care e măsura cu care se cade fie judecate lucrurile? Cam asta e întrebarea la care o să încercăm să răspundem.

- De-a lungul ultimelor ediţii, colocviile au avut invitaţi de seamă. I-am putut asculta pe Dan C. Mihăilescu, Daniel Cristea Enache, Ion Pop, Ion Mureşan sau, privind şi mai în urmă, pe Alex. Ştefănescu sau Gabriel Dimisianu, pe Emil Brumaru sau Ioan Groşan, ca să amintim numai câteva personalităţi venite din alte oraşe. Pe cine aţi invitat de această dată?

- Pentru discuţiile din 26 şi 27 septembrie, dată fiind natura lesne inflamabilă a temei, am încercat să creăm un echilibru, invitând atât oameni tranşanţi, care să nu se piardă în infinite tatonări şi tetrapiloctomii, de o inteligenţă repede mergătoare la ţintă, precum Alexandru Muşina, O. Nimigean, Ion Mureşan şi Andrei Bodiu, de exemplu, dar şi intelectuali ponderaţi, specialişti ai nuanţei, înclinaţi să gândească de cel puţin două ori lucrurile pentru a le spune bine, precum Mircea Martin, Valeriu Gherghel şi Ion Simuţ. (După cum se vede, prima serie e a poeţilor, cea de-a doua a criticilor. Nu cred că e tocmai o întâmplare.) De asemenea, am invitat tineri care au scris susţinut pe această temă, sau pe teme conexe, confirmaţi de premiile obţinute şi de catedrele universitare în care funcţionează, precum Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Antonio Patraş, Doris Mironescu, Bogdan Creţu. Şi, ca să nu se încheie dezbaterile pe o notă prea acută, cum printre invitaţi sunt, cum s-a văzut, şi poeţi de prestigiu, colocviile se vor încheia sâmbătă cu o seară de poezie, susţinută la librăria „Humanitas”, unde, de altfel, vor avea loc toate discuţiile.

- Veţi modera şi în acest an discuţiile. La ce fel de public vă aşteptaţi şi ce fel de public vă doriţi?

- Mă aştept să vină, ca de obicei, micul cerc al intelighenţiei sibiene, universitare sau nu, colegii de la „Euphorion” şi câţiva studenţi de la Litere. N-are rost să ne amăgim, n-au participat niciodată mai mult de treizeci de oameni la colocviile noastre. Sunt convins că nu e vorba de faptul că temele ar fi prea specializate – nici când am organizat seri de poezie n-au participat mult mai mulţi oameni, abia dacă s-au strâns cincizeci de persoane. Acesta ne e publicul. Ne place să adormim cu gândul că suntem cetăţeni ai capitalei culturale europene, dar treji funcţionăm cu o lipsă de interes pentru cultură nedemnă de acest titlu. Nu mă consolează deloc remarca poetului Sebastian Reichmann, care, lansându-şi la „Humanitas”-ul din Sibiu cartea de revenire în literatura română într-o totală absenţă a publicului, glumea: „Am senzaţia că sunt la Paris, şi acolo la lansările de carte e pustiu!”. Cel mai mult mă dezamăgesc profesorii liceali de limba şi literatura română – se plâng mereu de precaritatea pregătirii elevilor şi de cvasi-absenţa evenimentelor culturale, dar n-au venit niciodată (absolut niciodată, nu e figură retorică) la vreun eveniment organizat de noi, deşi le-am dus invitaţii nominalizate. Vom fi, deci, tot cei care-am fost, şi cam atât. În ciuda faptului că tema e de un asemenea grad de interes. Tare bine ar fi ca prezenţa cititorilor să-mi infirme pesimismul.

- Călătoriţi destul de mult prin ţară, la evenimente similare din alte oraşe. Ce înseamnă Colocviile Revistei Transilvania în contextul literar actual? Şi ce anume îi face pe scriitori şi criticii importanţi să se suie în tren şi să călătorească uneori sute de kilometri pentru a veni la Sibiu?

- Deşi aproape fiecare revistă serioasă îşi are colocviile ei, e surprinzător cât de puţine dintre acestea chiar dau impresia de seriozitate. Sunt invitaţi de-a valma şi scriitori sau critici adevăraţi, vii, şi grafomani păşunişti care tind întotdeauna, conform cutarei legi a lui Murphy, să vorbească mai mult decât cei din prima categorie. Noi am încercat să nu practicăm aşa ceva la „Transilvania” şi cred că asta a făcut ca, alături de colocviile revistelor „Familia” de la Oradea şi „Tribuna” de la Cluj, cele ale „Transilvaniei” să se aşeze în mod firesc. Sigur, şi farmecul Sibiului are un rol mare, iar în ce-i priveşte pe invitaţii tineri, şi cultul prieteniei contează enorm. Sunt realităţi subiective care pot anula instantaneu realitatea obiectivă a sutelor de kilometri.