And in the morning, diamonds of frost
Express amazement: Whose spurred feet have crossed
From left to right the blank page of the road?
Reading from left to right in winter's code:
A dot, an arrow pointing back; repeat:
Dot, arrow pointing back... A pheasant's feet!
(Pale Fire, Vladimir Nabokov)
Traducere lejeră în foto - dimineaţa sub fereastră.
12 comentarii:
Că iar a venit vorba de Nabokov, să dau două exemple de "materializare", de "concretizare" a cuvintelor ce sînt văzute cumva în spațiu, sau lăsate să se pîrguiască precum fructele! Le iau din "Rege, damă, valet", carte tradusă chiar de tine. Primul: "Terasă, cuvîntul însuși - ce spațios, ce răcoros!" În al doilea exemplu e vorba de un cuvînd pronunțat prea devreme, pe care personajul își promite că nu-l va mai folosi un timp "pentru a lăsa cuvîntul să se coacă pe ramura lui".
.
Interesant - cele două detalii vin din contexte foarte diferite; nu m-aş fi gîndit să le apropii. Întîi detaliul îl datorăm dispoziţiei literare a lui Dreyer, care citea "Suflete moarte" pe terasă. Apoi, autorului - personajul pur şi simplu folosise o formulă de adresare care îl stînjenea, era prematură.
Fără nici o legătură, aparent. Şi totuşi, da, tot ce e frumos în personajul Dreyer - aplecarea spre visare, ingeniozitate şi joc, salvatoare în cele din urmă pentru acest om de afaceri - e un împrumut masiv dinspre persoana autorului.
Cu cuvintele Nabokov se joacă mereu, în nebănuite forme. Pînă la urmă, în carte totul e cuvînt, iar cărţile lui devin, prin urmare, extrem de jucăuşe. Mai jucăuşe chiar ca bietul Tom, Tom cîinele, nu cuvîntul. :)
A, o chestie pe care nu am prea înțeles-o. În carte e vorba la un moment dat de un flutur roșu. Tu dai o notă la subsol despre un "anumit" flutur! De ce? Posibil să aibă importnață mai încolo? E o metaforă în pregătire ce incă nu se pricepe, asupra căreia atragi atenția în modul ăsta? Sînt cam la pagina 100 din volum. Mi se poate ierta orice gafă!
Nu, nu mi-aş permite să "atrag atenţia" în nici un fel. E o simplă notă explicativă, despre acel fluture anume: din specia admirabil roşu - red admirable. Destul de cunoscut, de altfel.
(Interesant mi s-a părut de adăugat că în româneşte i se mai zice şi "fluturele de doliu". Pesimism românesc... Fluturele ăsta e, totuşi, atît de vesel în colorit! Şi totuşi, "porecla" i se potriveşte în poveste.)
Citiţi cu plăcere.
Păi chiar denumirea românească m-a pus pe mine pe gînduri!
Dar e chiar fluturele acesta anume în text, admirabilul roşu. Adică n-am pus eu o notă de la mine pentru o specie anume, ci chiar pentru cea care e acolo.
Am înţeles - aţi crezut că "admirabil roşu" e o descriere; e chiar specia. Dacă autorul nu spune "din specia...", nu adaugă traducătorul.
"Porecla" se regăseşte şi la ruşi, Nabokov iubea fluturele ăsta. Cîteva rînduri mai sus se vede şi discreta legătură.
Traducătorul nu-şi permite să bage de la el. Explicaţiile strică.
Traducătorul e uşor stînjenit...
cum să fac, nu ştiu cum să fac, am aterizat fix ca fluturele-n lapte, da' îl caut pe admirabilul ăsta şi nu-l găsesc. în schimb e plin de "Red Admiral" - Roşu Amiral, amiărelea aproape - care pe lângă că e amiral, de fapt e amirăleasă -adică Vanesa Atalanta. (în interviu Nabokov pare că se referă tot la Vanesa, pe care a făcut-o chiar el cred admirabilă, altfel specia e amiral şi cuprinde şi nimfete albe. http://lib.ru/NABOKOW/Inter15.txt) din păcate s-ar putea ca intervenţia mea să fie penibilă, neştiind eu care-i nota despre care se vorbeşte. îmi cer scuze.
Aşa e, de obicei întîlnim în enciclopedii Red Admiral, însă în Nabokov e Red Admirable, şi acum şi altădată - se referă la acelaşi fluture, variaţiuni de definiţie la acelaşi Vanessa Atalanta (menţionat în notă).
Mi-a dat şi mie un pic de bătaie de cap, dar dacă-i admirabil, admirabil să fie. :) Ar fi fost nepermis să simplific, înlocuind cu de la mine putere cu amiral.
Oricum, s-a stîrnit degeaba o mică furtună în pahar, nota era ceva neesenţial.
Domnul hobbit întîlnise în text: "un fluture admirabil roşu" şi se întreba de ce am pus notă pentru un fluture dintr-o specie anume, cînd e vorba de un fluture oarecare roşu (aşa crezuse, dar cum se vede chiar aia e specia). Nu e deloc oarecare.:)
Iată şi în alt context folosit Admirabilul (deci nu era doar un joc literar, ci chiar denumirea folosită de el):
When asked about the Red Admirable butterfly Vladimir Nabokov said this:
Its coloring is quite splendid and I liked it very much in my youth. Great numbers of them migrated from Africa to Northern Russia, where it was called “The Butterfly of Doom” because it was especially abundant in 1881, the year Tsar Alexander II was assassinated, and the markings on the underside of its two hind wings seem to read “1881.” The Red Admirable’s ability to travel so far is matched by many other migratory butterflies.
Nu e nevoie de scuze! :) E un raţionament pe care l-am parcurs şi eu, pe urmele amiralului admirabil...
P.S.: Iubesc pisicile tale albe!
aşaa, ce bine că scuzele mi-au fost acceptate. :) văzusem că admirabilul chiar e admirable în textul original şi că rămâne aşa în interviuri, mă întrebam însă dacă în notă e arătat cumva jocul ăsta de litere... dar iarăşi probabil că dacă la fiecare joc/arătare de genul ăsta (semi-inventată) ar apărea o notă a traducătorului - ar fi mai lung subsolul decât textul. îh, grea muncă traducerea asta :). altfel, mie mi-e foarte frică de fluturi.
mă bucur pentru PS - chiar există un grăsan, un marele alb cu nasul gri, donator de sânge felin, salvator de pisici anemice. :)
Aşa e, notele îngreunează un text şi îi distrug farmecul. Caut să le evit (ai observat, ediţiile străine sînt complet lipsite de note, de obicei). Aici cred că am preferat să strecor una tocmai ca să ajung la Vanessa. Dar trebuia să respect întocmai denumirea folosită de el cu regularitate.
La Nabokov totul e aşa, extrem de specific, e un păcat să simplificăm, cînd el colorează în nuanţe delicate, personale.
Şi, da, e greu al naibii, dar e şi al naibii de plăcut-acaparant.
În general, e plin de jocuri şi joculeţe, ideal e să le rezolvi, nu să le explici. Să nu se simtă hopuri, să curgă lin.
Motanii albi sînt super-motani, statui printre felinozaure!
Veronica, mie sigur mi-ar placea sa-l citesc pe Nabokov si intr-o traducere de-a ta cu note copioase, tocmai pentru ca stiu ca vrei sa-i pastrezi toate nuantele. Niste note care sa arate cam ca notele lui la Evgheni Oneghin : )
Intimplator, am gasit ieri o fraza de-a lui despre notele de subsol:
"I want translations with copious footnotes, footnotes reaching up like skyscrapers to the top of this or that page so as to leave only the gleam of one eternal line between commentary and eternity." : )
(adica nu chiar intimplator, ca-mi place ce spune el despre traduceri. si-apoi am dat de dialogul de aici!)
Ia uite cine vine în vizită! :)
Da, însă cazul Evgheni Oneghin e unul cu totul special. Chiar mă gîndeam că una e originalul, alta e o traducere - la traduceri, vrei, nu vrei, e nevoie de note, chiar dacă autorului nu-i plac (cînd vine vorba de propria carte, şi nu de traducerea ei). Am şi eu nişte pagini unde riscau să gîtuie şi să ajungă pînă sus (ca scara pentru pisici), şi-a fost nevoie să le fie mutată coada pe pagina următoare. Pe la jumătatea acestui roman chiar mi se pare că-s cam multe. Mereu am o reţinere, să nu explic în exces...
În general ideal e să se găsească o rezolvare, o echivalenţă foarte apropiată chiar în corpul textului. Mai departe, să-i lăsăm cititorului joaca, plăcerea descoperirii.
Cum geniile sînt contradictorii, tot Nabokov zicea (probabil la altă vîrstă) şi că "notele sînt pentru idioţi". Că cititorul bun are nevoie de memorie, simţ artistic şi un dicţionar bun! :)
Aşa că facem cum simţim, mergem pe la mijloc, fără excese, dacă putem... Mărturisesc că, da, uneori mă ia valul...
Trimiteți un comentariu