12 iulie 2011

Alb

Cum am o mare slăbiciune pentru animalele albe, am fost fericită în după-amiaza în care, evadînd în grădina zoologică din Belgrad printr-o spărtură din program, am descoperit printre animalele obişnuite o mulţime de animale albe.
Păuni albi.



Tigri albi.



Lei albi.



Canguri albi.



M-am minunat. Dar nu era nici o minune, era doar foarte frumoasa alegere reprezentativă pentru Belgrad. Beograd. Oraşul alb.

8 comentarii:

ora25 spunea...

la care motanul meu s-a răsucit cu pata-n jos şi burta-n sus, făcând şi el pe neobişnuitul.
ce caaanguuur, a mai zis!

Veronica spunea...

Cangurul-Şoarec!
Care se gîndise la motanul tău, desigur.

evaziuni spontane spunea...

Iar Belgradul ...,,alb'' cum ţi s-a părut? Eu l-am văzut numai ,,negru'',..adică pe timp de noapte vreau să zic.:)

Veronica spunea...

Mi-a plăcut - şi alb, şi negru, şi gri - atît de mult încît plănuiesc să-l revăd prin septembrie. Într-un fel, m-am simţit ca acasă (un pic de Timişoara, un pic de Bucureşti), într-altul în trecut, într-altul... E un loc de vizitat mai pe îndelete.
Mulţumesc de vizită! :)

eva spunea...

Cu plăcere, dar eu te-am vizitat deja de trei ani..., şi tu nu ştiai...:)Am citit ,,Orchestra portoccalie'' şi mi-a plăcut, adică.

Scriu curând la mine pe blog despre ea, oricum te-am integrat unei lucrări ştiinţifice despre proza rom. contemp. E de bine, nu?:)

Chiar şi noaptea exact aşa e Belgradul, o combinaţie de Bucureşti şi Timişoara. Aşa am simţit,... îmi place să constat intuiţia ta subtilă. Şi mai ales că e comună.:) Cred că belgrădenii or fi oameni interesanţi, în plus.

Veronica spunea...

Mulţumesc, Eva.
Belgrădenii, şi sîrbii în general, mi s-au părut faini, cei pe care i-am cunoscut, atît cît i-am cunoscut.
Şi pe stradă, în orele petrecute singură, mă simţeam cumva ca acasă, uneori făceam eforturi să pricep că totuşi sînt în altă ţară, să-mi mobilizez un soi de vigilenţă, de atenţie necesară unui om străin într-un loc străin. Inutilă, de fapt. Chiar eram într-un soi de acasă.
Şi iarăşi îţi mulţumesc, mă bucură să aflu că o fată, undeva, citeşte ce-a scris o fată, altundeva, aşa.

eva spunea...

:)
...cred că ne-am întâlnit şi în anchetiuk( tema foamei), păstrează secretul, hihihi...

Veronica spunea...

Aşaaa... Şşşş... :)