În faţa bancomatului de la ING, un bărbat agitat, repetînd cu voce îngrijorată către funcţionara venită lîngă el şi totodată către vocea din telefonul plantat în peretele băncii: "Am băgat patru milioane şi mi i-a blocat înăuntru, am băgat patru milioane şi mi i-a blocat înăuntru". De la nivelul genunchiului lui, o altă voce, o voce mică, senină, a unui băieţel nespus de curios, fascinat de telefonul de perete, repetînd de mult mai multe ori, pierzînd pe drum semnul întrebării: "Cu ţine ai vorbit? Cu ţine ai vorbit? Cu ţine ai vorbit." Bunicul, neclintit în grijile lui, nici măcar nu coboară privirea.
Afară, pe bulevard, o fetiţă de vreun an, tare crăcănată sub rochiţa ei albă, ţine cu ambele mîini o îngheţată cît toate zilele. Şi nu mai e crăcănată. Îngheţata i se topeşte în pîrîiaşe pe degete. O lume întreagă într-un cornet.
Şi un alt băieţel, purtat în braţe înspre casă, printre blocuri, ţipînd cu mîinile întinse, spre urmă, spre locul din urmă: "Nu în casă, nu în casă!"
Şi peste tot, peste tot, copiii din povestirile lui Cehov. Copii jucînd loto şi numărînd copeicile, pe masă, pe covor, adormind claie peste grămadă în pat, copii plimbîndu-se pentru prima oară în viaţă pe bulevard, copii traversînd stepa, traversînd furtuna, privind fulgerele vii, murdărindu-şi costumul de şcoală, purtînd turtă dulce în buzunar, copii privind cum alţi copii îşi iţesc de sub pături căpşoarele ciufulite, copii cu bubă la cot, mîncînd, aşteptînd, scîncind după mama, fugind, ajungînd în cimitirul cu cruci albe din spatele spitalului, şi iarăşi fugind, adormind pe trepte luminate de lună, copii scriind acasă, implorînd bunelul să îi ia de aici, copii, copii. Copiii, Stepa, Vanka, Fugarul...
A fost o pană de curent, am stat în pat cu un caiet şi un pix, n-am reuşit să scriu un rînd. Dar sînt copii peste tot şi nimic nu contează mai mult decît toţi aceşti copii, şi mai ales decît Grişa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu