20 ianuarie 2013

"Readable, indeed!"

Întîi m-au enervat, apoi au început să mă amuze tot mai tare acei critici care, vrînd să facă un compliment unei traduceri, îi aplică ştampila subţirică a lui "sună foarte bine", sau natural, sau firesc, cînd singurul lucru care contează în aprecierea unei traduceri este scriitura originală. Un mare autor - mi-am mărturisit părerea în două prilejuri publice astă-toamnă, poate cam pătimaş, mă gîndeam, dar provocată chiar de asemenea laude pe care nu pot decît să le resping, căutînd să evit aerul unui şoarece neînţeles... - un mare autor, aşadar, are întotdeauna un ceva nefiresc, iar bătălia e să păstrezi acele creste ale limbajului, în care poate te tai, acea stranietate specifică. Traducerea unui mare autor nu curge niciodată, e un drum cu hopuri, şi aceste hopuri trebuie transpuse în altă limbă păstrându-şi amplitudinea, şi nicidecum nivelate în platitudini de-ale limbii în care traduci, ca să "sune bine", ca să sune firesc. Nefirescul defineşte marii autori.

Am ajuns astăzi pe o pajişte fericită, citind Evghenii Oneghin al lui Puşkin şi dînd fuga şi la versiunea lipsită de rime şi extrem de fidelă a lui Nabokov. Aici am dat în Cuvîntul înainte de paragraful de mai jos, pe care cine m-ar fi auzit astă-toamnă ar fi jurat că îl preiau în pătimaşele-mi intervenţii. Însă nu îl citisem.
Cu Nabokov am pornit la drum cîndva, din dragoste oarbă, şi la el mă întorc, plecăciune pînă la pămînt, cu un buchet de violete în mîini.

I have always been amused by the stereotyped compliment that a reviewer pays the author of a "new translation". He says: "It reads smoothly". In other words, the hack who has never read the original, and does not know its language, praises an imitation as readable because easy platitudes have replaced in it the intricacies of which he is unaware. "Readable, indeed!"

Vladimir Nabokov, 1963,
Cuvînt înainte la
Eugene Onegin, A Novel in Verse, translated by Vladimir Nabokov.

***


Evghenii Oneghin
Cap. I, LVI

Iubire, sat, câmpii senine
Şi flori şi lene! Toate-mi plac!
Între Oneghin şi-ntre mine,
Vedeţi, deosebire fac:
Ca cititorul rău de gură,
Sau vreun patron de editură,
Vreo calomnie ticluind,
Figura mea aici ghicind,
Să nu proclame sus şi tare
C-am mîzgălit al meu portret,
Ca Byron, falnicul poet -
De parcă nu am fi în stare
Să scrim de alţii-n vers vioi,
Ci numai despre noi şi noi.

(trad. George Lesnea)



Flowers, love, the country, idleness,
ye fields! my soul is vowed to you.
I'm always glad to mark a difference
between Oneghin and myself,
lest an ironic reader
or else some publisher
of complicated calomny,
collating here my traits,
repeat thereafter shamelessly
that I have scrawled my portrait
like Byron, the poet of pride
- as if for us it were no longer posssible
to write long poems about anything
than just about ourselves!

(trad. Vladimir Nabokov)

6 comentarii:

stefan dumitru spunea...

De cateva zile citesc din lirica lui Puskin (la ,,sugestia" dvs., asa sa stiti!).
Imi place Puskin, el care a zis: ,,Bland, ca un miel la suflet, sunt cel mai bun poet!" Si tot ca un miel s-a jertfit si el: de tanar...si pentru onoare!
Din ,,Evghenii Oneghin” posed doar fragmente, dar voi imprumuta de la biblioteca poemul integral.
George Lesnea, traducatorul, imi aminteste de alt poet rus: Esenin. Asa mi-a ramas mie la suflet Esenin: in traducerea lui George Lesnea.
O zi frumoasa sa aveti!

Veronica spunea...

Mă bucur mult că a prins "sugestia". Eu nu mă pot opri din "Oneghin", sînt tristă că mai am doar un capitol, pun frînă, scotocesc comparînd versiuni la strofe favorite, mă mai mir de intervenţiile lui George Lesnea de dragul rimei, dar îi rămîn nespus de recunoscătoare...
Aveţi un blog, vă pot citi pe undeva?
Mulţumesc pentru mesaje, sînt pline de viaţă.

stefan dumitru spunea...

Multumesc si eu pentru frumoasele dvs. cuvinte (niste aprecieri, in fond, pe care nu le merit).
E prea tarziu acum, va voi trimite maine un alt comentariu.
Nu cred ca ati primit comentariul meu de acum cateva zile in urma (legat tot de Puskin). N-ar fi o ,,surpriza" pentru mine, mi se intampla destul de des sa nu pot posta propriile comentarii.
O noapte frumoasa va doresc!

Veronica spunea...

Ba da, comentariul acela a ajuns, însă s-a rătăcit un pic: l-aţi scris la o postare mai veche - nu acolo unde purtam discuţia, ci cu una mai jos - iar eu nu pot interveni, nu îl pot muta, l-am lăsat aşadar unde intrase (la "2012 - Best & Worst").
P.S.: Azi mi se termină "Oneghin"...

Veronica spunea...

Dragă domnule Ştefan, v-am vizitat blogul dar, ca să nu vă creez un disconfort, păstrez doar pentru mine ultimul dvs. mesaj, unde îmi daţi adresa şi îmi explicaţi ce şi cum.
Blogul e minunat, vă invidiez pentru libertatea de a ţine un jurnal atît de dens, o libertate din care eu am mai pierdut cîte puţin, sau poate e doar o părere. Mulţumesc pentru încredere şi vă asigur că vă faceţi prea multe griji. Dar înţeleg perfect, eu ţin la intimitatea acestui colţişor şi faptul că lumea migrează tot mai mult către Facebook, de exemplu, mie îmi sporeşte confortul. Că tot vorbeam de libertăţi care scad. Poate există un echilibru şi-n jocul ăsta al expunerii, al ascunderii.
Mulţumesc şi spor la stele!

stefan s. spunea...

Multumesc si eu pentru cuvintele frumoase si pentru discretia dvs.
Da, poate ca imi fac prea multe griji, dar va asigur, si vorbesc foarte sincer acum, mai mult pentru cei care m-ar putea citi mi le fac.
Eu scriu ca sa-mi tin mintea treaza, sa nu ma ,,legumizez" in fata televizorului, sa-mi marturisesc, in coltul unui spatiu virtual, propriile trairi de om obisnuit. De aceea si secventele tip jurnal. Cand nu produci literatura, nu inventezi personaje etc., despre ce altceva sa scrii? Despre tine si lumea din jurul tau. Si literatura tot acelasi lucru face, numai ca atunci narator e insusi scriitorul, o persoana avizata, cu o competenta la care un om obisnuit nici nu poate visa.
Cu siguranta ca va plac si dvs. stelele! Puteti sa scrieti despre ele, chiar daca nu le stiti numirile stiintifice - si mai ales sa va ridicati cat mai des ochii spre cer, spre aceasta uriasa fereastra prin care doar sufletul poate contempla nemarginirea.
V-as scrie multe, dar e tarziu.
Tocmai am urmarit o emisiune , pe Trinitas TV, in care un fizician vorbea despre diverse aspecte si noutati in cosmologie. Mi-a placut cuvantul moderatorului: ca sa intelegem care este rostul nostru lumesc, sa ridicam mai des privirea spre cer. Si facea o alta recomandare: mai ales spre cerul de iarna.
Va mai astept pe blogul meu. Ma puteti si critica, se intelege; promit ca voi fi ascultator, ca un elev scos la tabla…
O noapte cu vise instelate va doresc!