"Cu urechile pe spate"

Era o zi "cu urechile pe spate".



Citesc "Rege, Damă, Valet", de Nabokov, încet, cam două capitole pe zi. E o minunăţie care nu trebuie să se termine repede. Probabil e cea mai faină carte citită anul acesta.
Primesc veşti bune pe rînd, sar într-un picior în gînd, dintr-o lună de vară în alta, apoi plătesc pentru bucuriile astea, şi presimt că voi mai plăti şi după ce se vor rotunji frumos lucrurile, spre toamnă, iarnă, poate la anul, dar nu-mi pasă, e aşa cum trebuie să fie...
Cumpăr buchete de margarete cu cîte-un trandafir portocaliu în mijloc, fac trucul cu furatul mirosului şi uneori chiar îmi reuşeşte.
Ciugulesc vişine dintre frunzele dese, le sparg una cîte una în cerul gurii şi mă întreb de ce le-am declarat în copilărie fructele preferate. Cireşele aveau ceva dulce, de neacceptat. Eram o fetiţă năzdrăvană. Făceam mutre-mutre cu gura plină de zarzăre, coarne, fel şi fel de poame acre cumpărate cu un leu grămada de la ţărănci. Vişinele îmi plac, de fapt, şi acum.