29 octombrie 2008

Tot la capat

În librăria din Piaţa Mare, ca o bătrînă ducînd în spinare un coş uriaş cu negaţii, greu, copleşitor, sînt eu, cu toate articulaţiile dureroase, cu cearcăne, cu şira spinării umedă, cu umerii lăsaţi, cu pantofii murdari, strecurîndu-mă printre rafturi ca un animal care n-ar trebui lăsat ziua în libertate. Cumpăr un plic. La casă o văd, cu ochii albaştri, senină pe de-a-ntregul, înaltă, zîmbitoare, tînără deşi are cu aproape cincizeci de ani mai mult decît mine. O recunosc, e nepoata lui Tolstoi. Şi-a cumpărat o agendă pentru anul următor. 09! Zîmbeşte, plăteşte mulţumită. Ochii n-au ajutat-o, probabil, să aleagă una pe care să nu se fi pus deja praful cît scoarţa. Ezit. Tac. Poate sînt ochii mei, cei care văd praful în loc de 09, mai bătrîni cu un secol decît ai acestei femei de la care, dacă n-ar fi atît de greu blestematul de coş cu negaţii, aş fi putut să învăţ astăzi ceva. Dar nu. Nu.


34 de comentarii:

Anonim spunea...

În schimb, eu port prin oraș, chiar și dacă merg cu taxiul, o geantă plină numai cu afirmații!!!

Veronica spunea...

Hobbiţii au mai multă experienţă de viaţă, ştiu ei ce ştiu. O afirmaţie e negarea negaţiei, deci e nevoie de vreme numărată-n ghinde ca să ajungi acolo.

Anonim spunea...

Vai, eu aș vrea să locuiesc într-o ghindă!

Veronica spunea...

Eu aş vrea să locuiască o ghindă-n mine!
Veveriţa Vera

Anonim spunea...

În mine locuiește o pădure întreagă de stejari. Cînd bate vîntul prin frunze fac vîjjjj pe nări!

Veronica spunea...

Aş astupa nările pe rînd cu degetele, să cînt la Şaptecapete ca la fluier!

Anonim spunea...

Dar eu am paisprezece nări și tu doar zece degete!!!

Veronica spunea...

Muzica va fi cu atît mai frumoasă. Sînt multe, multe combinaţii. Uneori, voi apăsa şi cu cîte-un degeţel de la picior! Oricum, ar fi fatal să acopăr totul deodată.

Anonim spunea...

Ba nu, acum îmi dau seama, ai douăzeci de degete!

Veronica spunea...

Prea multe! Cu vreo patru dirijez gîzele din orchestră.

Veronica spunea...

Dar dumneavoastră, domnule balaure, oare cîte gheare la lăboanţă?

Anonim spunea...

Ghearele mele sînt de aur!

Veronica spunea...

Lipesc trifoi pe gheare, să nu orbească piticii la apus.

Anonim spunea...

Frumos spus!

Veronica spunea...

E doar un gest...

Anonim spunea...

Păi și poezia e uneori doar un gest descris în mătasea foșnitoare a amurgului de sub copacii rămuroși, frunzoși, cu scorburi ilicite...

Veronica spunea...

Aş vrea să argintăm amurgul, dacă se poate. Atunci piticii s-ar licuricii printre tufe de măceş, mult mai liniştiţi. Aurul îi sperie, nu doar îi orbeşte.

Anonim spunea...

Noi ne licuricim doar cînd sîntem momiți brotaci!!!

Anonim spunea...

Corect: "momiți de brotaci".

Veronica spunea...

Şi mai corect: "pupaţi de brotaci".

Anonim spunea...

Hipercorect:"pupilați de brotaci"

Veronica spunea...

Megacorect: "Pupilăţiţi brotacii!"

Anonim spunea...

Hipersupercorect: Piticul pupilățește brotacul!

Veronica spunea...

Pitic premiant!
Primeşte, ca recunoaştere, coroniţa brotacului.

Iulia spunea...

Cotlonul acesta de poveste şi basmul însemnărilor de pe margine vindecă meschinăria şi negaţiile, aduce zâmbete şi speranţa că da, există visare, joc. Însă acum zâna-povestitor e tristă. Un singur moment de tristeţe al ei apasă mai mult decât dacă ar fi mereu nefericită. Sperie. Dar e numai intriga, îţi spui, deznodământul basmului va fi mereu fericit.

Veronica spunea...

Mulţumesc, Iulia. Aşa e, puţină oboseală, puţină dezamăgire. Totu-i spre bine, ne mobilizăm!

Anonim spunea...

Zînele nu-s niciodată triste, ele zboară prin aer fără nici o jenă că noi, piticii, ne uităm dintre firele de iarbă la picioarele lor frumos înmănunchiate...

Anonim spunea...

Mă gîndesc, visător, la un mănunchi de flori cu tulpina plină de seve!

Anonim spunea...

Eu la un mănunchi de capete de șarpe, forfotind la marginea unei grote căptușite cu mușchiuleț verde!

Anonim spunea...

Nouă doar acolo ne place să stăm! In grote cu mușchiuleț verde pe pereți!!!

Veronica spunea...

...cine n-ar vrea în grotă cu Şocîţel?...

Anonim spunea...

Prea mult vrei să iei totul de la capăt! Eu, care am șaptecapete, vreau s-o mai iau și de la coadă!

Anonim spunea...

Se pare că s-au înțepenit rotițele timmpului în marmeladă!

Veronica spunea...

Gata, încerc să deblochez cu un cric din tulpină de crin.