În librăria din Piaţa Mare, ca o bătrînă ducînd în spinare un coş uriaş cu negaţii, greu, copleşitor, sînt eu, cu toate articulaţiile dureroase, cu cearcăne, cu şira spinării umedă, cu umerii lăsaţi, cu pantofii murdari, strecurîndu-mă printre rafturi ca un animal care n-ar trebui lăsat ziua în libertate. Cumpăr un plic. La casă o văd, cu ochii albaştri, senină pe de-a-ntregul, înaltă, zîmbitoare, tînără deşi are cu aproape cincizeci de ani mai mult decît mine. O recunosc, e nepoata lui Tolstoi. Şi-a cumpărat o agendă pentru anul următor. 09! Zîmbeşte, plăteşte mulţumită. Ochii n-au ajutat-o, probabil, să aleagă una pe care să nu se fi pus deja praful cît scoarţa. Ezit. Tac. Poate sînt ochii mei, cei care văd praful în loc de 09, mai bătrîni cu un secol decît ai acestei femei de la care, dacă n-ar fi atît de greu blestematul de coş cu negaţii, aş fi putut să învăţ astăzi ceva. Dar nu. Nu.
34 de comentarii:
În schimb, eu port prin oraș, chiar și dacă merg cu taxiul, o geantă plină numai cu afirmații!!!
Hobbiţii au mai multă experienţă de viaţă, ştiu ei ce ştiu. O afirmaţie e negarea negaţiei, deci e nevoie de vreme numărată-n ghinde ca să ajungi acolo.
Vai, eu aș vrea să locuiesc într-o ghindă!
Eu aş vrea să locuiască o ghindă-n mine!
Veveriţa Vera
În mine locuiește o pădure întreagă de stejari. Cînd bate vîntul prin frunze fac vîjjjj pe nări!
Aş astupa nările pe rînd cu degetele, să cînt la Şaptecapete ca la fluier!
Dar eu am paisprezece nări și tu doar zece degete!!!
Muzica va fi cu atît mai frumoasă. Sînt multe, multe combinaţii. Uneori, voi apăsa şi cu cîte-un degeţel de la picior! Oricum, ar fi fatal să acopăr totul deodată.
Ba nu, acum îmi dau seama, ai douăzeci de degete!
Prea multe! Cu vreo patru dirijez gîzele din orchestră.
Dar dumneavoastră, domnule balaure, oare cîte gheare la lăboanţă?
Ghearele mele sînt de aur!
Lipesc trifoi pe gheare, să nu orbească piticii la apus.
Frumos spus!
E doar un gest...
Păi și poezia e uneori doar un gest descris în mătasea foșnitoare a amurgului de sub copacii rămuroși, frunzoși, cu scorburi ilicite...
Aş vrea să argintăm amurgul, dacă se poate. Atunci piticii s-ar licuricii printre tufe de măceş, mult mai liniştiţi. Aurul îi sperie, nu doar îi orbeşte.
Noi ne licuricim doar cînd sîntem momiți brotaci!!!
Corect: "momiți de brotaci".
Şi mai corect: "pupaţi de brotaci".
Hipercorect:"pupilați de brotaci"
Megacorect: "Pupilăţiţi brotacii!"
Hipersupercorect: Piticul pupilățește brotacul!
Pitic premiant!
Primeşte, ca recunoaştere, coroniţa brotacului.
Cotlonul acesta de poveste şi basmul însemnărilor de pe margine vindecă meschinăria şi negaţiile, aduce zâmbete şi speranţa că da, există visare, joc. Însă acum zâna-povestitor e tristă. Un singur moment de tristeţe al ei apasă mai mult decât dacă ar fi mereu nefericită. Sperie. Dar e numai intriga, îţi spui, deznodământul basmului va fi mereu fericit.
Mulţumesc, Iulia. Aşa e, puţină oboseală, puţină dezamăgire. Totu-i spre bine, ne mobilizăm!
Zînele nu-s niciodată triste, ele zboară prin aer fără nici o jenă că noi, piticii, ne uităm dintre firele de iarbă la picioarele lor frumos înmănunchiate...
Mă gîndesc, visător, la un mănunchi de flori cu tulpina plină de seve!
Eu la un mănunchi de capete de șarpe, forfotind la marginea unei grote căptușite cu mușchiuleț verde!
Nouă doar acolo ne place să stăm! In grote cu mușchiuleț verde pe pereți!!!
...cine n-ar vrea în grotă cu Şocîţel?...
Prea mult vrei să iei totul de la capăt! Eu, care am șaptecapete, vreau s-o mai iau și de la coadă!
Se pare că s-au înțepenit rotițele timmpului în marmeladă!
Gata, încerc să deblochez cu un cric din tulpină de crin.
Trimiteți un comentariu