Agresivitatea verbală, a celor care ridică din umeri, „dar ce-am făcut? doar am zis!”, agitația enormă în jurul nimicului, exagerările stânjenitoare, valurile, proiectarea propriilor toane asupra celor din jur, bănuiți de toate relele lumii, furtuna asupra grădinarului care lucra liniștit aplecat pe un rond. Câteva delicii, de înfruntat când ți-e lumea mai dragă.
Îmi cultiv cu atenție, de mulți ani, grădinița. Din copilărie am detestat mare parte din cele înșirate mai sus. M-am ascuns între tufe și ierburi, pe sub pături și în cotloane de umbre, ca să mă țin departe de ele - m-am jucat cu ierburile, am crescut cu umbrele. M-am simțit străină de oameni altfel foarte apropiați. M-am îngrozit față în față cu atâta singurătate - dar nu era nimic de făcut, eu eram diferită. Am pornit în direcții care păreau împotriva curentului. Am trăit mereu mai mult singură. A fost o alegere. Alături am avut întotdeauna oameni puțini sau deloc.
Caut foarte rar companie, deși tânjesc după ea. Nu-mi amintesc când am spus ultima oară cuiva hai cu mine.
Dar mi s-a întâmplat, mai ales în ultima vreme, să fiu căutată cu insistență și apoi alungată exact pentru ceea ce sunt. Ponegrită oribil. Prea nu era credibil. Prea nu se putea. Singurătatea? Ce știi tu de singurătate? De ce scrii de ea? Cum îți permiți? De ce nu-mi distribui mai bine mie iepurașii? De ce nu-i salvezi din păduri și nu-i duci în grădini zoologice? (Cineva care turuia despre sine și nu știa nimic despre mine.) Scrisul? O prostie! Ce dacă așa ne-am cunoscut, ce dacă așa ți-am intrat în casă, în viață. Ce știi tu despre viață? Ce ai trăit tu, stând așa la biroul ăla al tău? Îți ratezi însăși viața! De ce nu sari cu parașuta, ca mine? Viața e scurtă, viața e frumoasă, dă-le naibii de cărți, dacă nu sari cu parașuta nu e nimic de capul tău, ascultă la mine! (Cineva cu mai mult de zece ani mai tânăr ca mine.) Și nu uita să-mi dai like la poze - mă străduiesc să fotografiez ca tine, mă las în genunchi și pozez floriceaua minusculă, dar aplic și-un filtru gros de culoare, fiindcă viața-i frumoasă, mai frumoasă ca realitatea în sine! (Același.) Sinceritatea? Ce sinceritate? Sinceritatea nu există! Minciuna, iubire! Minciuna e parte din viață. Și din dragoste, și din tine. Vrei să spui că din tine? Nu, adică din tine. (Cineva în care îmi pusesem toată încrederea.)
Învățați-mă, arătați-mi, dați buzna și amintiți-mi mereu toată mizeria lumii, nu mă iertați. Ce atâta udat flori dimineața? Ce atâta cântecel? Ce atâta lucrat între patru pereți, ce atâtea sâmbete și duminici acasă, ce atâtea parcuri învățate pe de rost în plimbări scurte dilatate enorm între grafice pentru lunile următoare, ce atâta libertate, ce atâta dezamăgire, ce atâta iubire, ce atâta tristețe, ce atâta senin, ce atâta căutare, ce atâtea traduceri, ce atâta cufundare în povești, ce atâta izolare, ce atâta tăcere, ce atâta privit spre apus, unde nu e nimic, unde nu e nimic? Privește la noi, facem valuri, iar asta e viața, furtuna deasupra grădinarului! Ferește scăfârlia, venim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu