Boltite-s toate uşile-n castelul
Unde Piticul intră plin de rouă,
În braţe cu lalele de tot felul
Şi-n mînă c-o căpşună pe din două
Păpată şi de el, şi de prinţesă.
Ca să îi prindă veşnic într-o ramă,
Ieşiţi din flori, păianjeni harnici ţesă
Scufie pentru dînsul şi-o maramă
De borangic, să-i fie ei podoabă,
Cînd va avea stăpîn şi blîndă roabă
O să-l primească noaptea în crivatul
Iubirii lor de-a lungul şi de-a latul
De-o să le tremure deasupra baldachinul
Adăpostind plăcerile şi chinul
Moale de-a-şi duce-n basmul scris destinul...
Ultima poezie a lui Emil Brumaru din Basmul Prințesei Repede-Repede, scris de noi împreună într-o primăvară ireală și publicat acum zece ani, la Polirom.
Azi toate lalelele sunt pentru tine, Pitic. Du-le la lumină și mai ia un pic din tristețea asta nesfârșită cu care m-ai lăsat.
*
Găsesc, către seară, într-unul dintre dialogurile noastre incluse în Cad castane din castani, replica lui:
Mi-ar plăcea despre mine să se spună: „În ultimii ani s-a dedicat gutuilor, motanilor şi recitirii la nesfîrşit a cîtorva (3-4) autori dragi... De obicei se uita, uluit, anotimpuri întregi, la aripioarele rechinicilor, un soi drăgălaş de animale feroce, lacome... S-a sfîrşit rotindu-se infinit, surîzînd, pe un fotoliu de computer. Rugaţi-vă pentru sufletul lui îndrăgostit de ciupercuţe...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu