M-am mutat

M-am mutat azi aici, fara sa-mi iau tot calabalicul:

http://www.supliment.polirom.ro/veronica/

Mi-am luat totusi ceva - ultima postare. :)

Teodosie cel mic sta cu Kafka pe malul marii

Pe "Teodosie cel mic", il incrucisez dintr-o data cu "Kafka pe malul marii".
Semnele de carte, ca spadele vechi. Sunt in mare intarziere...

Luata prin surprindere, Bufnita Kaliopi face ochii mari si mai mari, roteste capul cu 360 de grade si vede cum, patinand de pe un semn de carte pe altul, micutul Teodosie-i transformat in japonezul de 15 ani care calatoreste cu autocarul spre Takamatsu, in cautarea mamei si a sorei.
Bufnita se transforma convenabil in Tanarul numit Corbul.
Capsunile din buzunarul lui Teodosie iau forma unui sandvis cu gem de capsuni, primit de pustiul fugit de acasa, din mainile fetei abia intalnite. Ea ar putea fi Otilia. E satula de capsuni.
Pisicainele n-a aparut inca.

"Nu conteaza numele locului. Toaleta si masa. Lumini fluorescente si scaune de plastic. Cafea proasta. Sandvisuri cu gem de capsuni", spune fata, iar cerceii i se clatina.
Adoarme. La o curba, capul ii cade pe umarul baiatului.
"Ma uit in jos si ii zaresc breteaua de la sutien prin gulerul larg. E subtire, e crem. Imi imaginez materialul delicat de la capatul bretelei si sanii catifelati pe care ii acopera, sfarcurile rozalii care se infioara la atingerea degetelor mele"… "In acelasi moment, in mintea mea se infiripa o intrebare: daca e sora mea? Are cam aceeasi varsta"…

La intrebarea asta, cartile se pornesc a spune o alta poveste, despre baietelul singur la parinti, cel care cu ochi mari, permanent cercetand cotloane interzise, vesnic alintatul baietel al vesnic prea ingaduitoarei mame, isi surprinsese intr-o buna zi chiar mama intrebandu-se caraghios: "El e unicul meu baietel, dar sunt eu unica lui mama?".

Rationamentul, oglindit in sute de pagini inselator intersectate, se reia, uneori amuzant, alteori de-a dreptul dureros, cu sora, cu tatal, cu pisicainele, chiar si cu pasaroiul inchis in colivii de argint, in rol principal.
Ca merele muscate, cartile incepute stau teanc una peste alta, la marginea patului.
Fiecare e unica.

Bravo, Cargo! (si ferice de pisicile mamei)

Bravo,
Cargo!



















"Trupa Cargo refuza sa cante cu manelistii" - "Membrii celebrei trupe rock si-au anulat concertul de la Azuga pentru ca pe aceeasi scena urma sa cante si Adi Minune..."
(articol in Evenimentul zilei / http://www.evz.ro/article.php?artid=325791)

Mi-amintesc dintr-o data de pisicile mamei.
Sunt doua surori neobisnuite: una cu trasaturi de birmaneza, cealalta de persana neagra; dar sunt surori, nascute de una si aceeasi pisica, a mamei, o gri tigrata, care s-a iubit si cu birmanezul si cu persanul de prin vecini.

Ei bine, pisicile astea doua s-au mutat si traiesc de o vreme in curte la basistul de la Cargo, undeva langa Timisoara.
Ferice de urechioarele lor!

Calc pe petale...

Calc pe petale de crizantema, albe, lunguiete, dis de dimineata. Duc vaza in bucatarie, arunc la gunoi buchetul vestejit, scurg apa galbuie, apoi ma intorc in dormitor pe drumul petalelor, adunandu-le pana la ultima.
Sa calci pe petale din mainile tale cazute, iata un mod minunat de-a-ti incepe ziua.

Singura azi si maine, cu ochii la mesteacanul scuturat.
Cu mintea la "stelute, stelute in genele ei", si la poezia aceea despre singuratate, cum te chinui sa te scuturi de ea cand o ai, cum tanjesti cand n-o mai ai...
Azi o am. Calc pe petale de crizantema, fac exercitii sa tin drumul, ratacita.

6 (sase) octombrie

Era
o
astfel
de
zi.

La Maraton

Maraton. Lumea vine greu, e frig dimineata, abia te trezesti, te arunci tu pe tine din casa... Cafea buna, calda, in holul cam pustiu. Andrei Bodiu e ragusit. Dar mai poate. Il ajuta sase fete, zici ca-s Margaretele lui Faust...

E teribil de trist textul pe care-l citeste Ioan Radu Vacarescu in deschidere, despre vizita la Mircea Ivanescu, pe cand ii anunta maratonul. Imi notez doar primele randuri. Ma opresc, imediat decid ca nu le voi reda nicaieri. E prea mult.

Dar nu pot sa le uit.

Abia in prima pauza se invioreaza atmosfera. Lume multa, lume vesela, pupicuri si imbratisari. Privesc de sus, de pe scari, nu-mi gasesc locul. De aici vezi si mai bine ca Mircea Cartarescu este centrul, un magnet in jurul caruia totul graviteaza firesc, chiar si daca el nu face nimic (ce sa faca?). Un magnet sfios! :)

- culmea, acasa descopar poza asta; exact astfel era atmosfera in cea dintai pauza, Cartarescu si multa forfota in jurul sau -

Poze, poze, imi fac de lucru, sa nu ma mai gandesc ca-mi lipseste cate ceva, si sa nu ma mai gandesc cat de straina-s de toate, asa cum esti strain in orice multime. Si incepe iar, versuri, versuri, de toate genurile, pe toate vocile, in toate tonurile. Si e bine acum. Ma cufund in fotoliul galben si-i bine.

In pauza mare ma duc acasa, respir toamna mea, asta, cu gauri negre si valuri de miere rascolitoare, si-as vrea sa nu fiu nevoita sa scriu nimic, nici un rand - daramite texte cumpanite la numar de caractere! -, sa tin totul in mine, si totusi scriu cu verva si pofta si apoi iata-ma umpland si aici un chenar al nimanui...

Si ma duc iarasi acum, pana seara si pana in creierii noptii, privind si-ascultand ce se poate privi si-asculta, pe sub captuseala gandindu-ma insa continuu la ceea ce cu furie se cere gandit iar si iar, obsedant, in toamna asta cu gauri negre si valuri de miere.

Un motan

Dimineata, o sun pe Simona. Turui despre Maratonul de poezie, nu a intrat nici un rand in ziar, poate intra maine (da, intra maine, adaugam o gramada de chestii noi, aflu absentii - la naiba! -, iau ceva declaratii)... Ma opresc rusinata cand aflu ca e cu motanul in brate, in drum spre doctor. I-a cazut de la etajul 8.

Toata ziua mi-e dominata de ochii mari, albastri, ai lui Roni. Ii simt labuta zgariindu-ma pe umar in ultimul salt, cand a-ncercat sa mai sara o data pe marginea cazii, sa bea apa calcand pe genunchiul meu ca pe-o piatra de rau.
Increderea lui oarba, pana in ultima clipa, in dumnezeul nedemn ce-i eram, incapabil sa-l mai salveze...

Si ma rog pentru motanul Simonei si chiar pentru ea, caci mi-e groaza si sa-mi amintesc dupa-amiaza inclinata - tot toamna, intocmai asa - cand imi sangerau degetele si sufletul in Dumbrava, sapand la radacina unui copac, blestemand...

Pestisorul de bronz

Era
o
astfel
de
zi.

Maratonul European de Poezie

Aproape o sută de poeţi au lăsat orice altă treabă şi au pornit spre Sibiu, pentru a participa la Maratonul European de Poezie, cel mai amplu eveniment literar organizat vreodată în România. Timp de 18 ore, versurile lor vor răsuna vineri în Aula Magna a Universităţii “Lucian Blaga”. Evenimentul iniţiat de scriitorul braşovean Andrei Bodiu şi organizat de Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din România este cel mai ambiţios proiect literar din cadrul programului “Sibiu, Capitală Culturală Europeană 2007”, pentru care însă Ministerul Culturii nu a alocat nici un leu.

Pauză la 100 de minute

Maratonul se deschide la ora 8.30, cu un omagiu adus poetului Mircea Ivănescu, iar în continuare cei 87 de poeţi vor citi câte zece minute din creaţiile lor. “În zece minute, un poet poate să spună foarte mult”, consideră Andrei Bodiu. Programul evenimentului este extrem de precis, iar accesul publicului va fi liber.
Lecturile se vor desfăşura pe module de câte 100 de minute, cu pauze între ele. Primul modul începe la ora 9 dimineaţa, iar ultimele poezii vor răsuna la 2.40 noaptea.
"Vor participa autori români din toate generaţiile şi din toate zonele geografice ale României, plus poeţi străini, de calitate bună şi excepţională”, spune Andrei Bodiu. “Este o imagine credibilă a ceea ce înseamnă poezia românească”, spune organizatorul.
Deşi se dorea iniţial participarea mai multor poeţi din diferite ţări europene, rezultatul este o participare majoritară a românilor. “Majoritatea autorilor sunt români, dar în fiecare interval de aproximativ 100 de minute există câte un invitat străin”, spune Andrei Bodiu.

Tinerii încheie balul

Unul dintre cele mai interesante grupaje este cel care se va desfăşura între orele 18 - 20, în “prime time”, care îi aduce în faţa publicului pe Mircea Cărtărescu, Andrei Codrescu sau Ion Mureşan.
Cei mai tineri poeţi vor încheia festivalul, fiindcă ei sunt cei care vor rezista cel mai bine la maraton. După Dan Sociu, Claudiu Komartin, Elena Vlădăreanu, Vasile Leac, Ştefan Manasia, poetul sibian Radu Vancu va fi cel care va avea ultimul cuvânt în maraton.
Deşi sala unde se va desfăşura evenimentul are o anumită răceală, organizatorii sunt convinşi că spaţiul se va “umaniza, fiindcă sunt autori care fac show”. De altfel, ordinea autorilor a fost aleasă astfel încât să existe o armonie nu numai în privinţa stilurilor şi vârstelor, dar chiar şi a vocilor.

Minister indiferent

Bugetul total al proiectului este de 56.000 euro, din care 10.000 euro este contribuţia USR, iar restul a Consiliului Local Sibiu. Ministerul Culturii nu a finanţat acest proiect, spune Andrei Bodiu, accentuând că “dacă nu era comunitatea sibiană, acest program nu s-ar fi făcut”. Proiectul beneficiază de sprijinul Asociaţiei Sibiu CCE 2007, al filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România şi al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu.
În paralel cu maratonul, la Casa Teutsch alţi poeţi se reunesc la Festivalul European al Poeziei, dedicat memoriei lui Oskar Pastior.


PS: Nu-mi voi face un obicei din postarea articolelor, promit.

"De-ai sa ma minti prin lingusire..."

"De-ai sa ma minti prin lingusire..." - Faust catre Mefisto, in fata promisiunilor.

Am revazut aseara "Faust" al lui Silviu Purcarete, mult mai atenta la text. La o prima vizionare, esti inghitit de desfasurarea magnifica, iti scapa unele detalii.
Acum am urmarit versul. Mare parte este intocmai traducerea lui Doinas. Uneori insa, rar, parca se frange - e un scenariu, comprima drastic traducerea, iar acestea sunt, probabil, partile adaugate, adaptate... - dar e cu atat mai fermecator, dat fiind subiectul.
Nu iubiti ezitarile?

Caut, cu disperare, "Faust" in traducerea lui Stefan Augustin Doinas. A aparut la Editura Univers, in 1982.
Ma poate ajuta cineva?

Stiu, a aparut o noua traducere, la Paralela 45, a lui Nemes (o am!). Unii zic ca e mai buna ca a lui Doinas, mai buna ca a lui Blaga. Dar eu il vreau pe Doinas.

Despre spectacol, aici:
http://www.supliment.polirom.ro/article.aspx?article=2353


PS: In fata mea, spectator, regizorul britanic Tristan Sharps.
Mai trebuie sa mearga si Silviu Purcarete la calatoria infernala realizata de englez in subteranele primariei - "Don't Look Back". Ar fi un schimb de experienta in materie de lumi de dincolo...

Era si luni, era si 1 octombrie

Era
o
astfel
de zi.

"Don't Look Back"

În sala de aşteptare suntem opt. E beznă, chipurile ne sînt luminate numai de felinarele din stradă. Nu ştim alături de cine vom pleca în călătorie. Uşa se deschide, o fată ţinînd în mînă o lanternă uriaşă strigă trei nume. Grupul o urmează tăcut. Peste cinci minute fata va reveni. O voi urma, împreună cu doi bărbaţi. Nu vom schimba nici un cuvînt, întreaga călătorie. Vom experimenta singurătatea în trei.

Urcăm pe scările înguste, în întuneric. Clădirea primăriei e atît de schimbată, încît după ce urci două etaje şi te strecori pe cîteva coridoare, uiţi unde eşti. Toate ferestrele sunt tapetate cu catifea neagră, anumite uşi sunt blocate, eşti dus pe unde trebuie să fii dus şi nu te mai poţi întoarce.
“Vă rog să aşteptaţi aici”, ne spune fata cu lanterna şi pleacă. Uşile se închid. În bezna perfectă, ne auzim doar propriile răsuflări. Apoi, un oftat, un sunet straniu, parcă ar plînge cineva. Secundele curg grele. Se aprinde o veioză. Omul de la birou ne priveşte uimit, cu un fel de milă amestecată cu mustrare. Îmi face semn să mă apropii şi nu pot, am picioarele paralizate. Îi îndeamnă pe ceilalţi. Ne facem curaj. “Numele?”. Spunem, supuşi. Ne caută în registru, clătinînd din cap, a părere de rău. Ne dă cîte-un bilet. “Dincolo de uşa aceasta, e lumea celor care se odihnesc. Vă rog să nu-i deranjaţi”. Veioza se stinge, găsim greu drumul spre uşă. Şi lumea de dincolo ni se deschide terifiantă, cu şoapte, umbre, vaiete de viori.

- continuarea in "Suplimentul de cultura", intr-un numar viitor -
http://www.supliment.polirom.ro/