Este doliu la teatrul din Sibiu. Un steag negru şi o fotografie înrămată dau o veste cumplită.
M-a întristat teribil vestea că actorul Gelu Potzolli a murit.
S-a derulat în minte, ca un ghem cu multe momente de bucurie, filmul spectacolelor în care l-am văzut, începînd cu Nora, după Ibsen, unde cred că m-a fermecat prima oară, şi până la rolul din Ghidul copilăriei retrocedate, unde mi-a oferit, zâmbind cald şi încurajator, o portocală. Eram primul dintre spectatorii care trebuiau să întindă mâna şi să primească darul. Nu ştiam cum să fac, aşa că m-a încurajat. Aşa mi-l amintesc, oferindu-mi portocala, zâmbind cu tot chipul, dând din cap fără să spună o vorbă, privindu-mă în ochi.
Îl întâlneam adesea în cartier, şi pe bulevard, şi la magazine - ne salutam pe deasupra cărucioarelor şi mă însenina întotdeauna privirea lui albastră.
Este grea vestea morţii unui asemenea om, care ţi-a dăruit atîta frumuseţe, un om dintre acei oameni dragi pe care îi cunoşti fără să-i cunoşti.
Dacă doriţi să îl revedeţi, să îl ascultaţi, am găsit aici un film despre Ghidul copilăriei retrocedate.
Drum cu lumină, Gelu Potzolli!
Comunicatul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu:
Rămas bun, Gelu Potzolli!
Directorul şi colectivul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu anunţă cu regret trecerea în nefiinţă a actorului Gelu Potzolli.
„Când pleacă un om dintre noi, dispare o lume! O lume pe care o simţim că există pentru că este rezultatul percepţiei noastre. Gelu Potzolli, care s-a hotărât să se oprească din goana lumească, a fost un om de teatru care a parcurs toate ierarhiile. A crescut şi s-a dezvoltat în teatru, de la tehnician la actor, cunoscând bucuria succesului pe toate meridianele lumii. A plecat spre cel senin în ziua în care colegii lui actori se pregăteau să convingă oficialii de la Avignon că locul TNRS este în acel festival (...). De acolo, din ceruri, Gelu a zâmbit! Drum cu Lumină spre Domnul!” a declarat Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional din Sibiu.
Gelu Potzolli s-a născut pe data de 2 iulie 1950, la Sibiu. A jucat în peste 70 de producţii de teatru montate atât pe scena de la Sibiu, cât şi în Bucureşti, Alba Iulia, Târgu Mureş şi Berlin. Dintre cele mai recente producţii la Teatrul Naţional din Sibiu, Gelu Potzolli a avut roluri şi colaborări în spectacolele Am angajat un ucigaş profesionist / Wie feuere ich meinen Morder (regia Radu Alexandru Nica), Bătrână milionară caut nepoate moştenitoare / Millionenschwere Seniorin sucht Erben (regia Șerban Puiu), Breaking the Waves sau Viaţa binecuvântată a lui Bess (regia Radu Alexandru Nica), Cerere în căsătorie (regia Robert Raponja), Domnul Puntila şi sluga sa Matti / Herr Puntila und sein Knecht Matti (regia Anca Bradu), Electra (regia Mihai Măniuţiu), Faust (regia Silviu Purcărete), Frumoasa din pădurea adormită / Dornröschen (regia Cristian Pepino), Ghidul copilăriei retrocedate (regia Gavriil Pinte), Lulu (regia Silviu Purcărete), Metamorfoze (regia Silviu Purcărete), Nora (regia Radu Alexandru Nica), Omul care a văzut moartea (regia Șerban Puiu), Pescăruşul (regia Andrei Șerban), Shoah - Versiunea Primo Levi (regia Mihai Măniuţiu), Take, Ianke şi Cadîr (regia Dan Glasu), Talismanul / Der Talisman (regia Șerban Puiu) şi Visul unei nopţi de Shakespeare (regia Gavriil Pinte).
Gelu Potzolli a încetat din viaţă sâmbătă, 25 mai. Corpul neînsufleţit al actorului se află depus la Capela Catedralei Ortodoxe „Înălţarea Domnului” din bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu. Slujba de înmormântare va fi oficiată miercuri, 29 mai, ora 11.