30 noiembrie 2019

24 noiembrie 2019

Veșnic singuri, la capăt

La scurt timp după ce îi murise mama, Ramona și-a găsit hamsterul mort. Într-o dimineață, colega ei de cameră, Ionela, a văzut că nu mișcă, l-a împuns cu degetul în spinare și a țipat de ne-a trezit pe toate - toate cele opt fete din apartamentul cu două camere, din căminul studențesc. Ionela nu mai simțise niciodată înainte răceala morții sub degete. Sub privirile ei uluite, Ramona a luat în brațe acvariul, s-a dus la toboganul de gunoi din capătul coridorului și l-a întors cu susul în jos. Hamsterul mort a dispărut într-o clipă. Și ea a putut să-și vadă de viață mai departe, cumva. Era important. Abia ce învățase cum se poate trăi după ce ți-a intrat moartea în viață. Se cufundase cu totul în caiete și cărți. Lua zece la toate examenele. Și lumea vorbea. Că așa nu e bine, că așa o să-și piardă mințile, că efortul e mare, că ar trebui să se menajeze cumva. Și că, ah, hamsterul merita o înmormântare ca lumea.

În primăvară, când am văzut că lucrurile nu se așază nicicum - forțată de binevoitori din toate părțile să ies, să vorbesc, îmi venea să vărs din greață de mine după orice ieșire -, mi-am acordat un an. Un an de doliu și de izolare și de evitat întâlnirile - îmi făceau foarte rău și cele mai inofensive ieșiri. Nimic nu e mai rău decât să fii forțat să faci conversație ușoară despre lucrurile care au nevoie să stea în sertar. Anul se apropie de final. Și simt o oarecare ușurare. Am trăit tot anul într-o singură carte. A mea. Am scris și am scris și m-am plimbat singură cât de mult am putut, am și călătorit mai mult ca oricând, când am simțit că statul pe loc este iad. M-am întâlnit cu oameni doar când nu s-a putut evita.

Ieri în târg, am schimbat câteva cuvinte cu M. C.. Singuri preț de câteva minute pe unul dintre coridoarele aglomerate, am îndrăznit și i-am spus cât de mult mi-a plăcut cartea lui. Cum m-am sprijinit astă-vară pe „M”. Cât de mult m-a tulburat, cât de rău mi-a părut că n-o mai poate citi și prietenul nostru - i-ar fi plăcut. Îndoliat și el, după pierderea tatălui, mi-a spus câteva vorbe pe care știu că n-o să le uit niciodată.
Sunt întâmplări care devin amintire prețioasă chiar în clipa când se petrec. Cu ochii în lacrimi, deodată, cred c-am văzut cum și privirea lui se tulbură, tremură sub văl, scânteiază. E greu de trăit după moarte. Scrisul mai reușește, mai salvează ici, colo, te mută în altă lume, te ajută să uiți că se moare, capetele de drum se deplasează, perspectiva se schimbă, iluzia e perfectă. Când scrisul ajunge însă la mal, când cartea în sine e salvată, e mare risc ca tu, autor, să te stingi. Acolo începe greul, din nou și din nou de la capăt. Veșnic singuri, în lumea asta unde nimic nu poate fi înțeles.

19 noiembrie 2019

Povești, noutăți la târg

Anul acesta nu vin la târgul Gaudeamus cu nici o carte nouă, nici n-am mai tradus nimic în ultima vreme, însă există mereu o excepție cât de mică, așa că am niște vești pentru cei mai tineri dintre cititori.


O povestire nouă, Grădina pământeană a Prințesei de Marți, este inclusă în volumul colectiv Lumea-n gamă marțiană, din seria „Cărțile mele”, care apare zilele acestea la Editura Arthur. Cartea se lansează sâmbătă, 23 noiembrie, de la ora 11, la standul Editurii Art, în prezența câtorva dintre autori. Voi fi și eu acolo.

Am tradus două cărticele pentru copii, din îndrăgita serie Lama Lama, de la Editura Nemi (Nemira) - nu-i pot rezista lui Lama Lama, indiferent în ce aș fi prinsă, animăletele ăsta scump mă face să spun da oricărei propuneri. În plus, mă dau în vânt după tradus poezii cu ritm și rimă. Așadar, Lama Lama dor de mama și Lama Lama de Crăciun, proaspete, cartonate; le găsiți aici, alături de celelalte două care au mai apărut până acum.

Va urma. Pentru că lucrurile se petrec, de fapt, între târguri. :)

***

Concursul de manuscrise Polirom Junior

Aș vrea să le reamintesc celor care scriu literatură pentru copii și adolescenți că este în derulare a doua ediție a Concursului de manuscrise la Polirom Junior. Textele sunt așteptate până pe 15 decembrie, câștigătorul va fi publicat. Detalii, pe site-ul Polirom, aici.

16 noiembrie 2019

Un interviu în Adevărul

A fost o perioadă prin anii ‘90, chiar după Revoluţie, când au început să apară librării noi, edituri noi, reviste şi toate cărţile care nu existaseră în România. Atunci a urmat o perioadă de câţiva ani în care n-am mai citit ficţiune aproape deloc, eram însetată după tot ce descopeream într-o zonă nouă, inimaginabilă înainte. L-am descoperit, de exemplu, pe Cioran. Şi am zis, Dumnezeule, asta e ceva scris pentru mine! Cum făceam toţi, în cercul meu mic de prieteni. Eu lucram pe atunci la planşetă, într-un birou de proiectare. Şi aveam poza lui Cioran pe colţ, o poză emblematică, alb-negru, cu palmele strânse în jurul gâtului, o poză din mansarda lui şi afişată cam ostentativ acolo, pe planşeta mea; aveam în fond doar douăzeci şi trei de ani şi îmi tremura pământul sub picioare: ştiam că mi-am greşit drumul, că mă sufoc, nu ştiam cum şi dacă se va putea repara asta, purtam în sân ceva tendinţe suicidare şi câtă disperare, tot atâta entuziasm. Înţeleg că cei de Litere – mi-a spus cineva de curând – aveau un fel de dispreţ pentru cei care citeau Cioran. E ridicol. Cioran şi Beckett, prieteni buni între ei, rămân bunii mei prieteni. Îi poţi citi oricând, la orice vârstă şi în orice dispoziţie, e ceva esenţial acolo – e multă poezie, au şi umor nebun, de fapt, în carnea tragică a textului.
În Piteşti, într-o galerie de artă, se deschisese o micuţă librărie Humanitas, era doar o masă cu cărţi în capătul unei săli, şi era o doamnă librăreasă. Mergeam tot timpul acolo după ce ieşeam de la muncă, aşa cum alţii se duc acum la piscină, la sala de fitness... Doamna era foarte amabilă şi încerca să-mi recomande cărţi, dar detest când cineva face asta, când nu sunt lăsată să mă uit la cărţi, să scotocesc şi să aleg de capul meu, aşa că mă duceam în perioadele mai aglomerate, când doamna era ocupată. În felul acesta citeam cărţi şi reviste de psihologie, filosofi la grămadă, tot ce lipsise la noi – psihologia copilului mă interesa mult, dar căscam ochii şi la interpretarea viselor, era un haos, o poftă de tot ce apărea... Peste câţiva ani m-am întors la ficţiune, la romane, cu senzaţia că am fost plecată pe Lună. La un moment dat m-am gândit că am pierdut anii aceia necitind aproape deloc ficţiune, pe de altă parte trebuie să se fi întâmplat ceva atunci, trebuie să se fi adunat ceva în tot acel timp...

- Un interviu acordat la FILIT Cristinei Hermeziu și publicat de ea pe platforma de bloguri Adevărul, aici. De la poveștile copilăriei la popasul pe Lună de după Revoluție și la scrisul care te ajută să nu fii singur, dar te lasă de fapt mult mai singur. Și un pic despre noul roman.
Mulțumesc, Cristina Hermeziu.

4 noiembrie 2019

Short - Festival de proză scurtă

Săptămâna aceasta, timp de trei zile, în cinci orașe din țară, se desfășoară Festivalul de proză scurtă Short, organizat de Cărturești și curatoriat de Iocan.
Este al treilea festival de proză scurtă la care particip, am mai fost la Kikinda Short (Serbia, 2011) și la Festivalul Internațional de Literatură și Lectură din Bistrița (2016, ediție unică); festivalurile de proză scurtă rămân, totuși, o raritate.
O să citesc în prima seară de festival - am scos din cufăr o povestire mai veche, dar inedită, cu oameni și câini, periferii și centre.

Programul pentru București:

◼ joi, 7 noiembrie, ora 19:00, Cărturești Verona
moderator: Matei Martin
Veronica D. Niculescu
Razvan Petrescu
Alex Tocilescu

◼ vineri, 8 noiembrie, ora 19:00, Cărturești Verona
moderator: Marius Constantinescu
Cristian Teodorescu
Iulian Popa
Tudor Ganea

◼ sâmbătă, 9 noiembrie, ora 12:00, Cărturești Carusel
moderator: Dana Mischie
Diana Geacăr
Adela Greceanu
Bogdan-Alexandru Stanescu


Detalii în evenimentul de pe FB. La fel puteți găsi programul pentru Timișoara, Cluj, Iași, Chișinău.

2 noiembrie 2019

Isidor reînnoit, al patrulea tiraj

Cel de-al patrulea tiraj al lui Isidor a ieșit din tipar, cartea se află din nou în librării și la editură.


Este momentul să reamintesc astăzi că „O vară cu Isidor” n-ar fi existat fără propunerea lui Bogdan-Alexandru Stănescu, editor și prieten, care m-a invitat să scriu o carte pentru colecția Junior, inventată de el, unde erau publicați până atunci doar autori străini care se răsfățau scriind și câte-o carte pentru copii și adolescenți.

Tot lui Bogdan îi datorez multe altele. Toate traducerile din Nabokov - fiindcă el a înființat seria de autor Nabokov la Polirom și m-a primit acolo și pe mine cu traducerile mele, acum aproape 12 ani; toate traducerile din Beckett - fiindcă el personal mi-a făcut propunerea uluitoare să traduc; Isidor, cum ziceam - pe care n-aș fi scris-o fără invitația lui; și multe altele îi datorez și îi mulțumesc iarăși astăzi, în cotlonul meu semiumbrit, pentru toate acestea, dar mai ales pentru încrederea pe care nu mi-a mai arătat-o aproape nimeni atunci, la început. Au fost întâmplări de schimbat viața. Cum să nu te oprești și să mulțumești, în ziua în care te uiți la biroul lăsat gol de editorul tău preferat?

Am plutit toată ziua în tristețea asta, că a plecat B.A.S. de la Polirom. O tristețe egoistă. Care mă poartă înapoi, la ce-am făcut împreună, numai și numai datorită lui.