31 august 2011

Ceva, ceva o mai fi ramas

Fiindcă nu eşti niciodată mai pustiu decît atunci cînd te părăseşte o carte. Merg pe străduţele mele, mereu aceleaşi, niciodată la fel, fredonînd. Across the Universe, versiunea Laibach, urmărind o voce anume, atentă la depărtarea buzelor, mai ales din momentul cînd cotesc spre bulevard. Maşinile sînt rare, nici o grijă, cîntecul alunecă pe negîndite, şi acum sînt într-o lume de demult, Rest Your Love on Me, am sarafan şi emblemă cu numărul şapte, sînt aşezată pe o bancă, 17 ani, singura dată cînd am îndrăznit să cînt în faţa cuiva, un coleg cîntă la chitară, eu duc versurile, lay your troubles on my shoulders, put your worries in my pocket, e seară, lumina e caldă, ciorchine în jurul nostru, deodată prea linişte, prea mulţi ochi şi urechi, cînd termin o rup la fugă, jena aplauzelor, traversez curtea interioară aşa, totul se risipeşte.
Ne-am speriat amîndouă. Eu, cu buzele penibil întredeschise, ea, vînzătoarea din pragul micului magazin dintre case, cu o mînă în cîrlionţii roşcaţi, cu cealaltă înălţînd oglinda. Care dintre noi e mai jalnică? A cui oglindă-i mai mincinoasă?
Magazinul de ceaiuri opreşte cîntecul în mijlocul bulevardului. O poezie pe cutii: Roiniţă şi Pufuliţă (cu frunze mici!), Creţişoară şi Creţuşcă. Îmi iau cutiile, altă poezie, şi îmi caut cîntecul, pe drum înapoi. Din faţă vin trei fetiţe, cea mare are batic, cea mijlocie e pierdută între celelalte două, cea mică, despre care ai jura că e băiat, parcă are o fustă de pionier - mă uit după ele, chiar are!
Pun apa la fiert, voi bea frunzele copacului meu cîndva preferat, singurul de acest fel din oraş, plantat în drumul meu dinspre liceu înspre casă. Între timp, caut cîntecelul, îl găsesc, un clip, un clip atît de 80-kitschy, atît de înduioşător de 80-kitschy. Nimic, nimic, absolut nimic nu mă întristează mai tare decît gîndul că nu o să mai fim copii niciodată.
Mă pregătesc să revăd, după zece ani, locurile acelea. Ceva, ceva o mai fi rămas. Buzunare şi buzunare.

29 august 2011

Buletin de ştiroase



Era o astfel de zi.

O zi memorabilă, iată de ce. După ditamai şirul de zile în care mi-a fost şi silă să strig că mi-e o silă de nu mai pot de televiziunile aşa-zise de ştiri, care toacă, toacă, toacă, storc te miri ce, anunţînd la Breaking News te miri ce, făcînd valuri suflînd în te miri ce, şi n-am strigat, fiindcă astfel m-ar fi prins valul de plete şi fleoşc, ei bine azi, azi e ziua cînd, pe o a milioana bară colorată de pe acelaşi ecran, pe care curg senzaţionalele, incredibilele ştiri, s-a anunţat de ce s-ar fi cuvenit să stăm încă şaptesprezece minute pe acelaşi canal. Fiindcă: "Urmează - Ora 13: Prima brumă din luna august." Minunată, argintată zi! Slavă editorului! Doar că şaptesprezece minute sînt mult, mult prea mult. Aşa că m-am dus să mă uit pe fereastră. Iar ce-am văzut nu-i demn de nici un buletin de ştiri, cum nici un buletin de ştiri nu-i demn de ce-am văzut eu.

P.S.: Şi mă aştepta un inel de catifea neagră la iarmarocul medieval. Am ajuns la el. Pupic în bumbul de argint.

27 august 2011

Toamna, toamna



Combinaţie de vînt puternic şi soare strălucitor. Se face cum se face, şi viaţa copiază cartea din care abia ai ieşit. Zi după zi. Te plimbi, ultimele zile de august, deja frunze în vîrtejuri pe lîngă borduri, plopii şi mestecenii primii, îi auzi şi noaptea foindu-se, “sau frunzele căzînd în beznă de la diferite altitudini, niciodată căzînd pe pămînt două în acelaşi timp, apoi rostogolindu-se roşii şi maro şi galbene şi gri, vioaie pentru o clipă, da, prin beznă, pentru o clipă, apoi adunîndu-se în mormane, un morman ici, un morman colo, pentru a fi răscolite cu picioarele de fericiţi băieţi şi fete ce se întorc de la şcoală spre casă, aşteptînd cu nerăbdare Halloween-ul şi pe Moş Nicolae şi Crăciunul şi Anul Nou, hah!, da, fericiţi băieţi şi fete aşteptînd cu nerăbdare Anul Nou fericit, şi apoi probabil duse în vechi tărăboanţe şi folosite de săraci ca îngrăşămînt în primăvara viitoare, şi un om sosind”, dragă Arsene, şi mereu un om care stă.

Şi cauţi mai în urmă, ca să mergi un pic înainte, şi „Frunzele au început să salte şi să se împrăştie, ramurile cele mai înalte să se tînguie, cerul s-a spart şi s-a destrămat în pete de albastru înspumat, pinul de fum s-a răsturnat înspre răsărit şi a dispărut, iazul a devenit deodată o panică de gri şi alb, de apă şi pescăruşi şi pînze. Era de parcă Timpul îşi pierduse deodată răbdarea sau avea un atac de panică.” Un moment bun pentru înălţat zmeie, dragă Celia, în curînd se va striga Închiderea!

Şi un pas lateral, în altă istorie. Fiindcă „Toamnă, ploaie”, zicea Martha, închizîndu-şi cu zgomot poşeta. „Ei, doar o ploicică”, o corecta Dreyer. Iar mai tîrziu, tot Martha, alături de alt bărbat, cu vîrful umbrelei înlătura frunza uscată pe care a străpuns-o cu tocul. Şi un pas şi mai înapoi, un pic spre malul apei, pe-acolo pe unde se plimbă Hermann cu Lidia, „acolo ne-am oprit pe un podeţ, proptindu-ne cu coatele de balustradă. Dedesubt, pe suprafaţa liniştită a apei, am admirat replica exactă (ignorînd modelul, desigur) a tapiseriei de toamnă a parcului, cu frunzişul multicolor, albastrul sticlos al cerului, conturul întunecat al parapetului şi al feţelor noastre înclinate. Cînd cădea lent o frunză, fîlfîia în sus spre-a o-ntîlni, din adîncurile umbroase ale apei, dublura sa inevitabilă. Întîlnirea lor era tăcută. Frunza cobora rotindu-se în jos, şi rotindu-se în sus se ridica înspre ea, nerăbdătoare, reflexia sa exactă, frumoasă, letală. Nu-mi puteam desprinde privirea de la acele întîlniri inevitabile.” Trece o răsuflare. „Haide“, spune Lidia. „Toamnă, toamnă”, după un timp. Şi robul ostenit o urmează, străpungînd frunzele cu bastonul. „Ce drăguţ trebuie să fie în Rusia acum”, nu-i aşa, drag rob ostenit?

23 august 2011

Imbobociri



"Sau există o sosire care nu este sosire la, o plecare care nu este plecare către, o umbră care nu este umbră a scopului, sau nu? Fiindcă ce este această umbră a plecării în care noi sosim, această umbră a sosirii în care noi plecăm, această umbră a sosirii şi plecării în care noi aşteptăm, dacă nu umbra scopului, a scopului care se veştejeşte îmbobocind, care îmboboceşte veştejindu-se, a cărui înflorire este veştejire îmbobocindă? Vorbesc bine, nu-i aşa, pentru un om aflat în situaţia mea?"
W, B.

17 august 2011

Floribunde

Era o astfel de zi.

















"Iar motivul (...) era probabil acela că, atunci cînd braţele îţi sînt pline de crini palizi precum ceara, nu te opreşti să culegi, sau să miroşi, sau să mîngîi, sau să saluţi în vreun alt fel, o margaretă, sau o primulă, sau o ciuboţica cucului, sau un piciorul cocoşului, sau o violetă, sau o păpădie, sau o margaretă, sau o primulă, sau orice altă floare de cîmp, sau orice altă buruiană, ci le calci, iar cînd apăsarea s-a dus, şi dus e capul plecat, orbit îngropat în dulceaţa albă, atunci încet încet, de sub povara petalelor se îndreaptă tulpinile julite, adică acelea care-au avut atîta noroc cît să scape nerupte."
W, B.

14 august 2011

ARTmania 2 si lansare

Seara a doua. A început cu lansarea cărţii "Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău", de Mihail Vakulovski, la scena VIP. Pe probele de microfon ale celor de la Republica.



S-a dovedit a fi foarte faină ideea de a lansa cartea în cadrul festivalului. Deşi la început părea ca vor fi oarece impedimente - garduri, brăţări... - lansarea a fost una foarte specială, aşa cum merita rockmanul, cu cititori-spectatori, cu vedere la scena mare dinspre scena VIP, cu fond sonor adecvat pentru lecturi, cu autografe pentru prinţese.
Au vorbit despre carte Dragoş Varga



şi Radu Vancu,



au citit din carte, spre deliciul publicului, Moni Stănilă şi Alexandru Vakulovski,



iar autorul ne-a povestit cîte ceva despre cum a scris rockmanul, ce e cu părţile următoare ale trilogiei





şi a dat o grămadă de autografe,



în vreme ce în Piaţa Mare atmosfera se încingea pentru concerte.



***

Şi-au cîntat Republica (momentul meu favorit din festival),



Sonata Arctica,



şi Lacuna Coil.




- THE END al unui festival atipic -

13 august 2011

ARTmania


Aşa arăta astăzi vitrina Librăriei Humanitas din Sibiu.
Cămăşile înfrăţite vă invită la lansarea rocKmanului "Tovarăşi de cameră. Student la Chişinău", de Mihail Vakulovski. În cadrul festivalului ARTmania, pe scena VIP din Piaţa Mare, astăzi, de la ora 18. Alături de autor: Alexandru Vakulovski, Moni Stănilă, Radu Vancu, Dragoş Varga.

***

Imagini ARTmaniace de aseară:


Lacrimas Profundere


Helloween


Tarja







Pentru mine, anul acesta, domestic e festivalul. Pentru festival, anul acesta, domestică sînt eu.

8 august 2011

Epiloguri festivaliere

Ce frumoase epilogurile festivalurilor, din care cresc deodată poveşti noi.
M-am visat la Kikinda, o masă cu discuţii înfocate, atît de înfocate încît am uitat de tren, şi-am rămas acolo încă o noapte, dormind la recepţie, cu înfiorător de multe bagaje împrejur.
Cînd m-am trezit, tîrziu, continuau poveştile.
Am tradus povestirea Kalliei Papadaki, participanta din Grecia la Kikinda Short. Este în Tiuk. Mai urmează alt autor, altă poveste.
Şi alte ramificaţii post-festivaliere, numai bune pentru evitat amorţeala de leneş de copac.