— Nu contează. Sunt lucruri pe care tu n-o să le înţelegi niciodată.
— Nu spune asta. De ce ai pielea fierbinte aici şi rece aici? Nu ţi-e frig? Mai bine uită-te la fluturele acela de noapte de la felinar.
— L-am văzut de mult.
— Vrei să îţi spun de ce zboară fluturii de noapte înspre lumină? Nu ştie nimeni.
— Şi ştii tu?
— Mereu mi se pare că o să ghicesc într-o clipă, dacă mă gândesc suficient de bine. Tata obişnuia să spună că seamănă cel mai mult cu o pierdere a echilibrului, ca atunci când înveţi să mergi pe bicicletă şi eşti momit într-un şanţ. Lumina, în comparaţie cu întunericul, este un vid. Uite-l cum dă roată! Dar e ceva mai profund aici – o să pricep într-o clipă.
Darul, Vladimir Nabokov

Coperta pe care am remarcat-o dintr-un lung şir, pentru exactitatea unor detalii - cheile de pe podea - şi un ceva frapant greu de explicat, m-a făcut să mă întorc să o privesc din nou, uluită, ca să aflu că desenul este făcut de Dmitri Nabokov. O schiţă "subtilă şi inteligentă", după cum scria Vera Nabokov. Desenul a fost realizat de fiul autorului chiar la cererea lui Nabokov, sătul de propunerile inepte ale editurii.
Bucuriile din fiecare zi.
Îţi mulţumesc, patrie dragă, pentru al tău îndepărtat...
Darul mi-e patrie, casă, mamă, iubit, cel puţin pînă-n toiul verii. Poate că niciodată n-am fost mai fericită, şi poate că nici nu-mi dau seama încă, decît în asemenea detalii zilnice, care se topesc în cele de mîine, în cele de poimîine, de luna viitoare, din anotimpul viitor, din anotimpul trecut. Poate că într-adevăr orice altceva trebuie uitat. Să trăieşti într-o carte.
P.S.: Fiindcă "Nimeni nu trăieşte de plăcere" - zicea dantelăreasa Ora 25.