Credeam - și cred în continuare - că suntem definiți nu doar prin ceea ce facem, dar și prin ceea ce alegem să nu facem. Prin ceea ce refuzăm și prin ceea ce respingem. Locurile unde alegem să nu fim. Grupurile cărora nu ne alăturăm și așa mai departe. Toate aceste alegeri înseamnă ceva. În moara asta care macină totul, eu aleg să spun tot mai puține, așa cum de altfel fac mulți dintre prietenii mei, iar acest puțin, punctual, să fie despre ceea ce fac. Ar fi o imensă pierdere de vreme să mai spui și unde nu te duci, și ce ai ales să nu faci, și căror grupuri/ideologii/asociații/mișcări nu le aparții - și ceea ce nu ești, până la urmă.
Scriu toate astea fiindcă am avut un mic șoc - probabil irelevant pentru restul lumii, dar iată că oarecum relevant pentru mine, de vreme ce mi-a rămas gândul acolo - să aflu la Gaudeamus că suntem băgați toți la grămadă, mă rog, o parte dintre noi, după un anumit criteriu. Așa, generalizând. Să zicem că a apărut Mișcarea pinguinilor care cred în libertatea de-a vedea totul în galben. Dacă umbli pe planeta asta și dacă nu afirmi public (cum mi s-a sugerat), eventual cât mai agresiv, că tu nu ești Pinguin care crede în libertatea de-a vedea totul în galben, atunci ești cu ei! Sigur, glumesc, dar puteți pune în locul acestei mișcări a pinguinilor orice nouă mișcare - și sunt destule.
Citeam aseară, răcită cobză după Gaudeamus, tot din Dostoievski. Și dau de acest pasaj în „Idiotul”: „Nu i-am văzut pe toți liberalii și nu mă apuc să-i judec, spuse Alexandra Ivanovna, dar am ascultat cu indignare ideea dumitale; ai luat un caz particular și ai extras din el o regulă generală, deci, ai săvârșit o calomnie.”.
Asta ar fi trebuit să-i spun celui care ne-a vârât dintr-o mișcare pe toți (pe toate!) în aceeași oală: „ai luat un caz particular și ai extras din el o regulă generală, deci, ai săvârșit o calomnie”.
Generalizările sunt calea sigură spre greșeală. O știe orice om cu un minim discernământ. Dar asta e, îmi zic, nu-i putem corecta pe toți, life goes on. În continuare, nu-mi voi pierde vremea să spun aici ce nu fac, unde aleg să nu fiu prezentă, unde nu mă duc, unde nu aparțin. Din ce asociații nu fac parte, la ce antologii aleg să nu scriu, la ce festivaluri spun nu, la ce nominalizări de premii sunt îngrozită dacă-mi văd numele pe o listă și nu știu cum să procedez, fiindcă eu nu-s de-acolo... În general, îmi displac asociațiile, grupurile, cântatul în cor. Mi-a fost bine singură, chiar dacă tocmai bine nu e - dar mai bine de-atât nu se poate. Așa va fi și mai departe. N-ai cum să-ți pierzi vremea afirmând ceea ce nu ești - gesturile tale trebuie să o facă pentru tine, atât. Refuzurile trebuie să însemne ceva. Tăcerea și absența, la fel. E prea puțin timp și de făcut munculița pe care o avem de făcut fiecare. Moara macină, macină, macină, mult prea repede și prea fără de îndurare.
Totuși, iată, afirm: acolo unde nu sunt, acelui loc nu-i aparțin.
