29 septembrie 2016

Lectură la Sibiu, sâmbătă

Sâmbătă seara, lectură publică din „Spre văi de jad și sălbăție” la Sibiu, în Librăria Habitus, alături de Teodora Coman și Radu Vancu.


27 septembrie 2016

La FILL

Bistrița, Festivalul Internațional de Literatură și Lectură, ediția I, proză scurtă.
Seara lecturii din cafeneaua Plan B, alături de Cezar Paul-Bădescu, Bogdan-Alexandru Stănescu și Ardian-Christian Kycyku, moderator Cezar Gheorghe.


(foto: Vlad Rotaru)

***

Interviul despre SVJS, la emisiunea Timpul prezent în literatură, de la Radio România Cultural, disponibil aici.

21 septembrie 2016

Lansarea din București

E greu de crezut că sălbăția a ajuns la oameni. Ieri, lectură și lansare la Cărturești Verona, alături de Adela Greceanu și Eli Bădică, cu un public minunat, curios, vesel și atent, cum nici în vis n-aș fi visat. Plus câteva castane adunate pe drum. Mulțumesc din suflet tuturor.


(Foto: Cărturești, L.N.)

***

Daniela Rațiu, în blogul ei din Adevărul, despre SVJS, plus o pledoarie personală - despre frumusețe și urâțenie - aici.

18 septembrie 2016

Nimicuri de duminică

• Zile complicate, sufocante, în care îmi fac cu greu loc, recitesc, corectez, verific șpalturi, fac planuri, bifez, înaintez, rezolv, pun deoparte, mă înnegurez și mă înseninez, termin doar ca să pot continua. Roata, roata.

• Și ca de nicăieri, se ivește Căprioara.

• Să citești un text despre cartea ta din care să nu pricepi nici măcar două rânduri. Un talmeș-balmeș absolut nepublicabil - și iată-l publicat. Catastrofale laude îmbârligate, sub care moare chiar cartea. Uluitor. A-ju-tor! De ce ai ține morțiș să scrii despre cărți când nu poți formula trei gânduri limpezi, concrete? Catastrofalele site-uri, bloguri etc., care continuă să trăiască din asta. Când vor ieși autorii, redactorii, corectorii, traducătorii, cu furci și topoare în mâini, să le dea în mouse și-n httpeu? Derivă, derivă. Stăm aici și ne facem cruce în sân, șușotim după ferestre, n-avem curaj să ieșim în stradă și să strigăm: „Oribil! Oribil! Încetați!”

Căprioara a fugit în pădure, începe să ningă, Vladimir plânge îngenuncheat, strângând frunze la piept. După atâta secetă, o povestire. Dansez cu fereastra deschisă.

• De la magazin cumpăr o mică orhidee care tocmai a rămas fără floare. Cu floare, costa de patru ori mai mult. Fără floare, e pe raftul cu „produse la preț redus”. Scotocesc între ghivece, aleg. Trei frunze frumoase, rădăcini viguroase. Vin cu ea în brațe, prin soare, și parcă strâng în brațe un scriitor rămas fără carte. Ce e de detestat la una ca asta? E de iubit. E de udat.

12 septembrie 2016

Lansare în București


Romanul „Spre văi de jad și sălbăție” va fi lansat marți, 20 septembrie, în București, la Cărturești Verona, în ceainărie. Le voi avea alături pe Adela Greceanu și Eli Bădică.

Va urma și o lansare la Sibiu, pe 1 octombrie.

9 septembrie 2016

Un interviu - Adevărul

Astăzi, în Adevărul literar & artistic din Adevărul de weekend, răspund la întrebările Laviniei Bălulescu, într-un interviu despre Spre văi de jad și sălbăție, dar și traduceri, plimbări, scris, cititori ideali și florării dintr-o viață paralelă.



Interviul poate fi citit în întregime aici.

8 septembrie 2016

Despre SVJS

Teodora Coman despre SVJS pe pagina librăriei Habitus:

Cenușăreasa încremenită la margine de vrajă

Un roman cu dus-întors, abil construit, care pleacă de la naratoare și se întoarce tot la ea, ca o „apă care curge invers” (tehnică folosită și în Basmul prințesei Repede-Repede). Miranda Dortloft caută locul și atmosfera potrivite pentru a începe povestea rimată a prințesei Mereu da Flor, dar și povestea ei înseși, a doua fiică a Reginei și a lui Iustin Corbeanu, iubitoare de cotloane și retrageri repetate. Distanța dintre realitate și poveste coincide cu cea dintre casă și bibliotecă. Familia și singurătatea sunt urmărite din copilărie (marcată inevitabil de perioada comunistă, sau de bibliotecara Mălina Ivanovna, sau de „bătrânul cu pachetul”, autorul Testamentului melancolic) până în prezentul urban al Bucureștiului, cu trecere prin „câlții informi” ai adolescenței și anii de muncă în presă. În scriitura fină, cu discrete exhibări ale surselor de inspirație, cu inserții autoscopice, cu (in)decizii legate de stil și de publicare, Miranda descoperă și se autodescoperă prin topirea granițelor dintre basm și autoficțiune, dintre istorie și memoria afectivă, dintre adevăr și legendă, dintre rigoare și tandrețe, dintre proză și poem în versuri, dintre introspecție și retrospecție, dintre scriere și procesul scrierii Văilor de jad. Poate că preferința pentru scările în spirală și atenția distributivă la detalii aparent banale sunt semne că gândul nu poate fi rectiliniu:
„Știu că privind atâta în jur nu fac decât să dau roată singurului lucru pentru care mă aflu aici:să scriu despre lup. Dar așa face și lupul, ba și tânărul cățelandru de oraș, ba până și bietul pisoi de apartament înainte să se cuibărească: dă roată, roată, ca să culce cu trupul său iarba înaltă, sau covorul, sau plapuma, să bătătorească un pic stratul moale, să-și croiască loc de înnoptat. Scrisul fără bătătorit și ocoliș nu se poate.”

Veronica D. Niculescu, „Spre văi de jad și sălbăție. Adevărata viață a unei false prințese”, Editura Polirom, Colecția Ego Proză, 2016

4 septembrie 2016

„O dorință pătimașă să scriu”

Am nevoie să scriu. N-am ce face; și uneori nu mai știu cum se face. Cum, când, și din nou cum, când? Cum să opresc ciocanul care-mi fărâmițează timpul, cum să întorc clepsidra la orizontală?
Caut într-o carte încă nepublicată, un volum care reunește toate scrisorile lui Nabokov către Vera, de câte ori apare cuvântul „scriu”, alături de frații săi mult mai disperați „să scriu”, „vreau să scriu”. Fac liste, așez, aliniez, ordonez, cu speranța celui lipsit de speranță. Unde s-a dus anul ăsta? E reală toamna asta atât de așteptată, să încep s-o amușin, să încep s-o pipăi? De unde? Și cum?
În scrisorile lui Nabokov către Vera, în traducerea în limba română, cuvântul „scriu” apare de 262 de ori. „Să scriu”, de 82 de ori. „Vreau să scriu”, de 8 ori. „Rescriu”, de 4 ori. „Nu scriu”, de 2 ori.
Peste toate scrisorile, trimise din alte țări sau din alte orașe, indiferent de cifre și liste, plutește mereu disperarea lui „vreau”, se simte setea și promisiunea din „să”. Bucuria scrisului este de obicei ascunsă în tăceri, n-o aflăm, căci „scriu” înseamnă întotdeauna acasă, liniște, familie, și deci lipsa scrisorilor. Posibilitatea retragerii din vârtejul care ne fărâmițează timpul într-un mod atât de ridicol.

***

Din scrisorile lui Nabokov către Vera, fragmente alese în ordine cronologică, dinspre 1923 spre 1976:

„Am nevoie de confort, înţelegi, nu de dragul confortului, ci ca să nu mă mai gândesc la asta – şi să pot doar să scriu, să scriu – şi să mă desfăşor, să explodez...”

„Uite ce povestioară vreau să scriu.”

„Dulcea mea, te iubesc... O să scriu o povestioară. Sau poate o poezie. O să primesc o scrisorică mâine?”

„Aşa că în dimineaţa asta, Puiuţ-de-tigru, ploua torenţial şi am hotărât să stau acasă toată ziua şi să scriu.”

„Vreau să scriu o carte foarte armonioasă, foarte simplă. Însă până acum nu-i întrezăresc decât razele, în mare, şi simt o tânguire plăcută.”

„E insuportabil, vreau foarte mult să mă aştern să scriu o poveste, dar nu e tocmai coaptă.”

„Am obosit îngrozitor, până la urmă, şi vreau să scriu. (...) Bietul meu timp, fărâmiţat.”

„În general, e o agitație atât de sălbatică în acea parte a creierului meu însărcinată cu muzele, cu muzica și muzeele, un asemenea neastâmpăr, încât cred că dacă o să am măcar și-o singură zi liberă pur și simplu o să scriu o povestire. Fericirea mea, te iubesc.”

„Vreau să scriu! Nu am fost făcut pentru viața pitorească de aici, e absolut limpede – sau, mai degrabă, totul ar fi bine dacă mi-aș putea găsi, în peisajul sclipitor al fiecărei zile, mica mea patrie – trei sau patru ore pentru a le dedica scrisului. Draga mea, cât te iubesc…”

I love you. S-a dus deja o lună... Vreau așa de mult să scriu, dar nici nu mă pot gândi la asta acum.”

„Și trebuie să scriu 1) o piesă (potrivită nu numai pentru Teatrul Rus, dar și pentru Kortner, care mi-a dat astăzi această însărcinare) 2) un roman 3) bucăți mici în franceză 4) traduceri. I haven’t done a spot of work since I left.”

„Aș vrea foarte mult să scriu ceva.”

„Vreau să petrec vara asta absolut liniștit, am nevoie să scriu, iar tu și băiatul aveți nevoie de soare, de mare.”

„Eu o să stau cu micuțul în fiecare clipă și o să scriu noaptea.”

„Dacă ai ști ce mult vreau să scriu «Darul». Multe, multe sărutări, iubirea mea. Sunt obosit, stiloul îmi orbește și se împiedică.”

„Draga mea, mi-e dor nebunește de tine și de el. Și, cel mai tare, sunt îngrijorat că nu vom pleca din Paris pe 17 iunie – trebuie, am nevoie (în afară de prinsul de fluturi) să scriu – dar o nouă perioadă de înțărcare în Paris mă va seca.”

„Pe drum, m-a străpuns un fulger de inspirație neclară – o dorință pătimașă să scriu – și să scriu în rusă. Și totuși nu pot. Nu cred că cineva care n-a trăit niciodată senzația asta poate înțelege cu adevărat chinul, tragedia. În această privință, limba engleză este o iluzie și un surogat. În starea mea obișnuită, adică ocupat cu fluturii, cu traducerile sau cu scrisul academic, nici eu însumi nu înregistrez pe deplin întreaga jale și amărăciune a situației mele.”

„Dar mult, mult mai mult decât asta mi-ar plăcea acum să scriu o carte în rusă. Hotelul e de vată, dincolo de fereastră plouă, o biblie și o carte de telefon în camera mea: pentru înlesnirea comunicării cu cerurile și cu biroul.”

(fragmentele sunt din Scrisori către Vera, volum în pregătire la Editura Polirom, traducere V.D.N.)


Text publicat și în LaPunkt.