„O dorință pătimașă să scriu”

Am nevoie să scriu. N-am ce face; și uneori nu mai știu cum se face. Cum, când, și din nou cum, când? Cum să opresc ciocanul care-mi fărâmițează timpul, cum să întorc clepsidra la orizontală?
Caut într-o carte încă nepublicată, un volum care reunește toate scrisorile lui Nabokov către Vera, de câte ori apare cuvântul „scriu”, alături de frații săi mult mai disperați „să scriu”, „vreau să scriu”. Fac liste, așez, aliniez, ordonez, cu speranța celui lipsit de speranță. Unde s-a dus anul ăsta? E reală toamna asta atât de așteptată, să încep s-o amușin, să încep s-o pipăi? De unde? Și cum?
În scrisorile lui Nabokov către Vera, în traducerea în limba română, cuvântul „scriu” apare de 262 de ori. „Să scriu”, de 82 de ori. „Vreau să scriu”, de 8 ori. „Rescriu”, de 4 ori. „Nu scriu”, de 2 ori.
Peste toate scrisorile, trimise din alte țări sau din alte orașe, indiferent de cifre și liste, plutește mereu disperarea lui „vreau”, se simte setea și promisiunea din „să”. Bucuria scrisului este de obicei ascunsă în tăceri, n-o aflăm, căci „scriu” înseamnă întotdeauna acasă, liniște, familie, și deci lipsa scrisorilor. Posibilitatea retragerii din vârtejul care ne fărâmițează timpul într-un mod atât de ridicol.

***

Din scrisorile lui Nabokov către Vera, fragmente alese în ordine cronologică, dinspre 1923 spre 1976:

„Am nevoie de confort, înţelegi, nu de dragul confortului, ci ca să nu mă mai gândesc la asta – şi să pot doar să scriu, să scriu – şi să mă desfăşor, să explodez...”

„Uite ce povestioară vreau să scriu.”

„Dulcea mea, te iubesc... O să scriu o povestioară. Sau poate o poezie. O să primesc o scrisorică mâine?”

„Aşa că în dimineaţa asta, Puiuţ-de-tigru, ploua torenţial şi am hotărât să stau acasă toată ziua şi să scriu.”

„Vreau să scriu o carte foarte armonioasă, foarte simplă. Însă până acum nu-i întrezăresc decât razele, în mare, şi simt o tânguire plăcută.”

„E insuportabil, vreau foarte mult să mă aştern să scriu o poveste, dar nu e tocmai coaptă.”

„Am obosit îngrozitor, până la urmă, şi vreau să scriu. (...) Bietul meu timp, fărâmiţat.”

„În general, e o agitație atât de sălbatică în acea parte a creierului meu însărcinată cu muzele, cu muzica și muzeele, un asemenea neastâmpăr, încât cred că dacă o să am măcar și-o singură zi liberă pur și simplu o să scriu o povestire. Fericirea mea, te iubesc.”

„Vreau să scriu! Nu am fost făcut pentru viața pitorească de aici, e absolut limpede – sau, mai degrabă, totul ar fi bine dacă mi-aș putea găsi, în peisajul sclipitor al fiecărei zile, mica mea patrie – trei sau patru ore pentru a le dedica scrisului. Draga mea, cât te iubesc…”

„I love you. S-a dus deja o lună... Vreau așa de mult să scriu, dar nici nu mă pot gândi la asta acum.”

„Și trebuie să scriu 1) o piesă (potrivită nu numai pentru Teatrul Rus, dar și pentru Kortner, care mi-a dat astăzi această însărcinare) 2) un roman 3) bucăți mici în franceză 4) traduceri. I haven’t done a spot of work since I left.”

„Aș vrea foarte mult să scriu ceva.”

„Vreau să petrec vara asta absolut liniștit, am nevoie să scriu, iar tu și băiatul aveți nevoie de soare, de mare.”

„Eu o să stau cu micuțul în fiecare clipă și o să scriu noaptea.”

„Dacă ai ști ce mult vreau să scriu «Darul». Multe, multe sărutări, iubirea mea. Sunt obosit, stiloul îmi orbește și se împiedică.”

„Draga mea, mi-e dor nebunește de tine și de el. Și, cel mai tare, sunt îngrijorat că nu vom pleca din Paris pe 17 iunie – trebuie, am nevoie (în afară de prinsul de fluturi) să scriu – dar o nouă perioadă de înțărcare în Paris mă va seca.”

„Pe drum, m-a străpuns un fulger de inspirație neclară – o dorință pătimașă să scriu – și să scriu în rusă. Și totuși nu pot. Nu cred că cineva care n-a trăit niciodată senzația asta poate înțelege cu adevărat chinul, tragedia. În această privință, limba engleză este o iluzie și un surogat. În starea mea obișnuită, adică ocupat cu fluturii, cu traducerile sau cu scrisul academic, nici eu însumi nu înregistrez pe deplin întreaga jale și amărăciune a situației mele.”

„Dar mult, mult mai mult decât asta mi-ar plăcea acum să scriu o carte în rusă. Hotelul e de vată, dincolo de fereastră plouă, o biblie și o carte de telefon în camera mea: pentru înlesnirea comunicării cu cerurile și cu biroul.”

(fragmentele sunt din Scrisori către Vera, volum în pregătire la Editura Polirom, traducere V.D.N.)


Text publicat și în LaPunkt.