Patinaj artistic

Singurul sport cu care ar putea avea vreo asemănare literatura este patinajul artistic. Individual. Rareori, în pereche. Din afară, dacă totul merge bine: plutirea lină, sclipirea costumului diafan, părul în vînt, piruetele, seninătatea. Mai aproape de patinator: costum bej mulat, imitînd pielea pe porţiunile unde vom părea dezgoliţi, braţe, spate, poate picioare, peste care sînt prinse imitaţii de petale de orhidee, voaluri translucide, cozi şi aripi magice fluturînd în urma unui trup încercat, muncit, accidentat, ridicat de la pămînt iar şi iar, trup mereu gonind cu un strop înaintea magiei vizibile. Tribunele nu există - doar vagi imagini dintr-un caleidoscop rotindu-se undeva în depărtare, întreţesute ca iluziile; şi numai cînd te opreşti - şi respiri din greu, şi deodată zîmbeşti lumii fiindcă aşa se cuvine să faci - numai atunci începi să discerni feţele publicului. Poate fi fericire pe chipul tău luminat, dar cel mai adesea înăuntru e jale - oprirea este momentul de conştientizare a unei atroce singurătăţi.
Niciodată, nici un sport de echipă.



(Foto: V.D.N.)