Vera, doamna Nabokov (II)

„Vorbesc fluent engleza, franceza şi germana”, scrisese Vera Nabokov în documentele ei de imigrare, iar cu această declaraţie începe un nou capitol din biografia „Vera”, de Stacy Schiff. Soţii Nabokov ajunseseră, în sfârşit, în America şi la New York în 1940. Pentru Vera, deşi lucrase în limba engleză în timpul anilor petrecuţi la Berlin, adaptarea a fost dificilă. Spre deosebire de soţul ei, ea nu pusese niciodată piciorul într-o ţară anglofonă. Cei care o vor întâlni în primii ani petrecuţi de ea în America îşi vor aminti că erau frapaţi în primul rând de tăcerea ei, scrie Stacy Schiff.
Pentru soţii Nabokov, ajunşi acolo unde el îi propusese să se stabilească încă din 1923, la câteva luni după ce se cunoscuseră, realitatea se va dovedi complicată. Nabokov nu avusese bani când se căsătoriseră, dar era un sărac cu o reputaţie de scriitor. Pentru prima oară acum, reputaţia se cam evaporase. Vera avea treizeci şi opt de ani, Dmitri nu ştia engleză deloc, Vladimir Nabokov nu avea nici o promisiune de lucru, iar economiile lui se ridicau la un pic o sub o sută de dolari.

Fără literatură

În septembrie, lui Nabokov i se oferă un post la o librărie – scriitorul îi promisese Alexandrei Tolstoi că e gata să facă orice fel de muncă, dacă aceasta îi oferă lui şi familiei sale şansa la o existenţă. La librărie, i se propune să ambaleze pachete, de la nouă la şase. Plata, şaizeci şi opt de dolari pe lună. Mai mult distrat decât indignat, Nabokov declară: „Unul dintre puţinele lucruri pe care e limpede că nu ştiu să le fac este să împachetez ceva”. Mai mult, nu puteau trăi cu suma aceea, mai ales dacă nu rămânea timp pentru a face şi alţi bani.
În New York, familia s-a stabilit într-un „mic apartament cumplit”, cum îl descrie Vera. La câteva luni după ce este înscris în clasa întâi, Dmitri este deja „promovat” în a doua.
Primii ani în America, descrişi detaliat de Stacy Schiff, sunt pentru familia Nabokov extrem de grei. Cu atâtea problemele de supravieţuire, nu este loc de strădanii literare. Anul 1940 este unul dintre puţinii ani în care Nabokov nu face literatură.
Odată ce Dmitri a mers la şcoală, Vera a putut începe să lucreze. Dar era conştientă de valoarea ei şi, din fericire, a refuzat ofertele de nimic primite la început. La finalul lunii ianuarie găseşte un post la un ziar franţuzesc gratuit. Dmitri începe repede să vorbească fluent şi fără accent. Fermecătoare pasaje cu Dmitri crescând în New York. La şase ani, plimbându-se prin Central Park, era abordat de alţi copii care îl întrebau, miraţi de haina lui de blană, dacă e băiat sau fetiţă. „Nu, sunt băiat, iar felul ăsta de haină îl poartă băieţii acolo de unde vin eu”, zice Dmitri, prietenos cu toată lumea.

„În căsuţe mici, pe lângă şosea”

Şi Nabokov a început imediat să cocheteze cu accentul şi expresiile locului. Însă garderoba lui vorbea pentru el şi striga „străin”. Iar stranger rimează oriunde cu danger, puncta Nabokov.
Două întâmplări din frizerie. În primele săptămâni la New York, un frizer a aruncat o privire la clientul lui, Vladimir Nabokov, şi l-a declarat: englez, proaspăt sosit, jurnalist. Uluit, Nabokov l-a întrebat cum de-a ajuns la concluzia asta. „Fiindcă aveţi accent englezesc, n-aţi avut încă vreme să scăpaţi de pantofii europeni şi aveţi fruntea înaltă şi faţa unui ziarist”, i-a spus frizerul. „Sunteţi un adevărat Sherlock Holmes”, i-a răspuns Nabokov. „Cine e Sherlock Holmes?”, a întrebat frizerul.
Ceva mai târziu, Vera l-a dus pe Dmitri la tuns. Frizerul l-a întrebat unde e casa lui. „Eu nu am casa mea”, a zis copilul, care locuise la douăzeci şi una de adrese în ultimii trei ani. „Atunci, unde locuieşti?”, a întrebat frizerul. „În căsuţe mici, pe lângă şosea”, a spus Dmitri. Vera avea să fie fermecată de acest răspuns.

Partea a doua a unui text amplu despre biografia Verei Nabokov, în LaPunkt. Continuarea, aici.