„E deja un stereotip să numim munca scriitorului izolată, dar în realitate chiar așa este, mai ales în cazul romanelor de mari dimensiuni. Eu câteodată am senzația că stau de unul singur pe fundul unui puț adânc. Nu vine nimeni să mă salveze și să mă bată pe umăr, lăudându-mă pentru cât am muncit peste zi. Rezultatul obținut se întâmplă să fie lăudat (bineînțeles, dacă lucrurile merg bine), dar aproape nimeni nu se gândește și la munca depusă. Aceasta este o povară pe care scriitorul trebuie să o poarte singur în spate, în tăcere.”
„De ce anume este nevoie pentru a putea lucra neîntrerupt? Desigur, de anduranță. (...) Dar de ce e nevoie pentru a dobândi anduranță? Răspunsul meu este unul singur, și foarte simplu: este nevoie de condiție fizică. Trupul trebuie să-ți devină aliat. (...) Îți trebuie o condiție fizică ieșită din comun ca să poți sta zilnic cinci sau șase ore în fața calculatorului de pe birou (sau, dacă preferați, în fața foilor de manuscris puse pe o ladă de mandarine), de unul singur, concentrându-te să creezi o poveste.”
„Un studiu recent spune că neuronii aflați în acea parte a creierului numită hipocamp se înmulțesc vertiginos în urma exercițiilor aerobice. O mișcare moderată, efectuată pe o perioadă de timp mai îndelungată, cum ar fi înotul sau joggingul. Dar ce să vezi? Neuronii nou generați, dacă nu sunt folosiți timp de 28 de ore, pier. (Mare păcat de ei!) Pe de altă parte, dacă neuronii abia născuți primesc un stimul de natură cognitivă, încep să se activeze, se conectează la rețeaua creierului și devin o componentă organică a sistemului de transmisie a semnalelor. (...) În concluzie, îmbinarea zilnică a exercițiilor fizice cu activitățile cognitive are o influență cât se poate de benefică asupra muncii creative desfășurate de scriitori.”
Haruki Murakami - Meseria de romancier
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu