Sînt în tren, am de parcurs iarăşi acest drum de 533 de kilometri. Aş fi putut să iau din nou avionul. Acum trei zile străbăteam distanţa asta într-o oră, privind furtuna de zăpadă din cer şi întrebîndu-mă dacă toţi fulgii aceia şuierînd pe lîngă aripă, luminaţi de un far alb, nu cumva stau pe loc, într-un nor. Imaginile care se perindă acum dincolo de geam sînt superbe. Am avut nevoie de ele. Un ocean de zăpezi, muşuroaie cu glugile moi, valuri albăstrii, indigo, aurii, copaci haşuraţi în tuş, urme de căprioare şi vulpi coborînd către ape, patru fazani, zăpadă viscolită doar de trecerea trenului, argintărie vie la geam, lişiţe cu pui pe Dunăre, sloiuri într-un văl violet. Sînt într-o poveste care nu are nici o legătură cu tot ce-am văzut aseară la ştiri. Distanţa dintre relatările reporterilor şi orele astea în care plutesc printr-un teritoriu de basm e distanţa dintre două realităţi care se îmbulzesc în aceeaşi realitate: doi pui de lup care s-ar muşca de spinare pînă la sînge, dacă ar rămîne pînă la maturitate în aceeaşi cuşcă prea strîmtă.
Povești, trenuri și omizi, o pagină în
Dilema veche, la tema
Distanțe, dosar coordonat de Ana Maria Sandu.
***
Refren de falsă primăvară în noul număr
Literomania, unde apar texte noi în fiecare joi.
***
Splendida revistă ALECART de la Iași deschide ultimul său număr cu două cronici ample despre
Spre văi de jad și sălbăție, scrise de Anastasia Fuioagă și Viviana Gheorghian, eleve în clasa a IX-a la Colegiul Național Iași, secția Filologie. Le-am citit cu emoție și le mulțumesc aici, sunt mai mult decât onorată de atenția pe care o acordă cărții și de felul în care știu să citească și să le povestească altora ce au citit. Sunt două dintre cele mai frumoase și exacte texte dedicate cărții. Așa cum am spus și la Iași, întâlnirea cu elevii-cititori de la ALECART e apă vie pentru un scriitor.
Revista poate fi descărcată integral
aici. E doldora de texte interesante, e și o anchetă despre despărțirea de copilărie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu