Ai avut senzația că Scrisorile relevă un Nabokov diferit de cel pe care îl cunoaștem din literatura pe care a scris-o?
Am avut senzația că un portret desenat de mintea mea – mintea cuiva care a citit romanele și poezia lui Nabokov, dar și biografiile ambilor soți – prinde viață. Se umple de culoare și începe să se miște, să vorbească. Era cum mă așteptam; era cum nici nu mă așteptam! Pentru fiecare cititor, Scrisorile către Vera vor dezvălui altceva despre Nabokov. Depinde ce am citit înainte. Scrisorile vor completa un portret pe care fiecare dintre noi și l-a închipuit diferit: într-un fel vor citi volumul cei care au devorat romanele lui Nabokov, în alt fel cei care au rămas la Lolita (și poate au pus și teribilul egal între autor și un personaj). Eu am avut senzația adesea că-l văd pe Nabokov așa cum îl bănuiam; dar aș fi putut oare să-mi imaginez aceste detalii? Nici gând. „De multe ori, Scrisorile către Vera ne înfățișează trăsături necunoscute ale lui Vladimir și ale Verei”, scrie Brian Boyd în prefață, iar el i-a cunoscut bine pe soții Nabokov. În fața unei asemenea declarații, te înclini și accepți: n-ai știut nici când ai avut impresia că știi. Iată: Nabokov are 27 de ani și îi scrie în fiecare zi o scrisoare soției, ea fiind plecată la sanatoriu. Vera i-a lăsat o mapă cu hârtie de scrisori, cu foile numerotate: îi cere să-i scrie zilnic tot ce face, ce mănâncă, cu ce se îmbracă, iar el se supune. Rezultă o serie de scrisori detaliate, care ocupă aproape o sută de pagini în volum. E Nabokov așa cum îl bănuiam, ghiduș, generos, tandru, fascinat de natură și de oameni, debordând de imaginație și de poftă de joacă – și totuși e cum nu l-am văzut cu adevărat niciodată până acum.
Ți-a cerut această carte o implicare aparte, raportat la toate celelalte romane ale lui Nabokov pe care le-ai tradus?
Aventura traducerii Scrisorilor n-a semănat cu nimic altceva. E vorba și de volumul mare, dar și de structura specială a cărții, de tot aparatul însoțitor – mai ales de notele minuțioase pentru fiecare scrisoare în parte, așezate la final. Cartea, concepută de Brian Boyd și Olga Voronina, a trebuit desfăcută rotiță cu rotiță, tradusă și apoi reconstruită. A muncit mult, la capătul traducerii, și redactorul cărții, Ada Tanasă, alături de Magda Achim, lector pentru detaliile în limba rusă. A fost un maraton, însă n-ar fi cinstit să nu recunosc că mult mai dificil de tradus, ca text în sine, a fost Foc palid. Foc palid e mers pe sârmă, dresură, magie, tentativă de sinucidere.
Cît timp ți-a luat traducerea Scrisorilor? Ai putut lucra altceva în perioada în care ai tradus acest tom? Mă refer acum fie la traduceri literare, fie la scrisul personal.
Am lucrat opt luni la traducerea efectivă a scrisorilor. Când traduc, nu lucrez nimic altceva, munca începe dimineața devreme și se încheie seara, cu o pauză la prânz. De data asta, volumul fiind atât de lung, mi-am făcut un plan diferit, am împărțit cartea în patru părți, egale cu o carte obișnuită. Între cele patru reprize, am lucrat la romanul meu, Spre văi de jad și sălbăție, început din 2013. Din fericire, povestea era deja urnită, basmul în versuri era scris, personajele erau vii, structura cărții clară. Între tranșele de tradus, scriam cu disperare capitole din cartea mea, la care mă gândeam permanent. S-a putut, fiindcă nu traduceam un roman. Revenind la Scrisori, după o vreme a urmat munca alături de redactor. Practic, am început traducerea în toamna 2014, când mi-a încredințat-o Bogdan-Alexandru Stănescu, iar cartea a plecat la tipar în toamna 2016.
Continuarea interviului în Observator cultural, unde Alina Purcaru realizează dosarul „Nabokov, Șișkin și traducătoarele lor”, alcătuit din acest interviu, un interviu cu Antoaneta Olteanu și un fragment dintr-o povestire de Mihail Șișkin, „Pata lui Nabokov”.
***
Și Ruxandra Cesereanu scrie în Literomania despre SV și SVJS.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu