Cântă mierlele pe sârmă de la cinci dimineața, cum fac doar primăvara, pajiștile din Cișmigiu s-au îngălbenit, deja pline de flori, peste tot s-au ivit scufii de narcise, doar noi cu cojoace de spaime și oboseală în cârcă. Și parcă ni s-a furat un întreg anotimp, încă un dar otrăvit. La capătul iernii trecute, m-am oprit la rond, lângă brazi, și-am apăsat ușurel cu talpa pe un petic de zăpadă ca pe o pedală, poate e ultima oară, am zis, eram obosită, zăpada era curată și groasă și-un soare puternic ne gâdila pe toți cu un zâmbet cam sadic, tot prea devreme. Traduc o carte frumoasă, sunt toată iarna a ei. Dar unde e iarna?
***
Care era probabilitatea ca, după ce-am scris o carte cu un soi de poveste de dragoste între o fată și-o creatură bizară cum este bătrânul Isidor, să traduc o poveste de dragoste între o fată și o creatură bizară, și cei doi să-și vorbească prin semne, pe litere, pe cuvinte, și ea să se ducă la magazin, după ce îl răpește și-l aduce acasă, pentru a-i cumpăra, beată de fericire, carne și ouă? Pământul e rotund; chiar dacă nu seamănă deloc, cărțile scrise și cele traduse se întâlnesc magic în camera mea și fac clic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu