În revista Alecart de la Iași, dna profesoară Nicoleta Munteanu scrie un text complex și, mai ales, plin de înțelegere. Poate fi citit aici.
„E o continuă tensiune între această frumusețe și inocență ultragiată, între privirea senină brusc lovită de lama unei realități necruțătoare și sufocantul drum al zilelor ce se scurg peste viețile acestor oameni. Povestirile din Roșu, roșu, catifea ne obligă să nu uităm. Dar o fac cu atât de multă tandrețe și înțelegere față de toate cele omenești, încât simți nevoia să întinzi palma și să ocrotești – măcar pentru o clipă – toate acele vieți neîntregi, ușor ciobite, frânte prea devreme. Vieți gârbovite, dar care continuă să caute lumina mierie și să se țină puternic de ea. Stilistic, toate povestirile sunt niște bijuterii. Atent lucrate, comunicând subtil una cu cealaltă – urmărind salturi între vârste și stări, împletind registre și cadențe într-o frazare ce poartă amprenta celui (celei) care trăiește înăuntrul cuvintelor, iubindu-le și crezând necondiționat în îmblânzirea lor. E multă candoare și multă forță în lumea din acest volum – ediția revăzută – Roșu, roșu, catifea. E tot ceea ce poți aștepta de la o carte să-ți ofere: cruzimea adevărurilor și frumusețea de nesuportat a vieții, rigoarea formei, soliditatea textului și delicatețea sufletului omenesc.”
***
O cronică la Roșu, roșu, catifea (Polirom, 2025) semnată de Cristian Teodorescu în „Cațavencii” - „Cum erau lucrurile înainte de a deveni banale”.
„Extraordinar în povestirile Veronicăi D. Niculescu în care se întîmplă lucruri știute, pentru un adult banale, e senzația acută de unicitate a lor, de «pentru prima oară» pe care ți-o transmit personajele care trec prin ele și arta desăvîrșită cu care autoarea o intermediază.”
Reportaj pe TVR Cultural de la lansarea cărții, în „Jurnalul cultural” din 18 iunie, aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu