M-am trezit cu nevoia acută să povestesc cum am gustat, cu totul întâmplător, din Paradis.
S-a întâmplat în vara asta, când am mers în vacanță la Veneția. Am poposit în Treviso, loc despre care nu știam mai nimic, decât că e un orășel potrivit pentru turiști, unde te lasă avionul și unde poți găsi o cazare decentă și-un tren bun spre Veneția. La o scurtă căutare pe net, aflasem că acolo s-a inventat Tiramisu. Chestie care mă lasă rece, dar pe care am ținut-o minte, fiindcă era ceea ce unii considerau a fi o atracție pentru turiști. Mie însă mi s-a întâmplat să descopăr cu totul altceva, ceva mult mai interesant, despre care nimeni nu-mi vorbise înainte și spre care m-a dus drumulețul meu deschis cu unelte personale, așa cum se întâmplă când ești curios și ai și noroc. Și asta, adică întâlnirea mea cu bucățica adevărată de Paradis și cu Dante, e ce a rămas cu mine până azi - și va rămâne.
Din prima zi, din prima oră, prin căi nebănuite, mi-a ieșit „Paradisul” în cale. Primul loc unde-am intrat când am ajuns în Treviso a fost o librărie - ca să vedem frumusețile locale. Și, scotocind printre cărți, admirând coperte și titluri, m-am trezit zicând, ca-ntr-un joc, să ne alegem repede o carte și să facem câte o poză cu ea. Am luat pe loc „Infernul” lui Dante. Și în secunda următoare am schimbat: nu, nu „Infernul”! Vreau „Paradisul”. Așa că prima mea fotografie din Italia e din Treviso și e cu „Paradisul” în brațe. Habar nu aveam pe atunci ce legătură importantă este între Dante și Treviso, între „Paradis” și Treviso.
Au urmat zile la Veneția, cu toată minunățiile orașului pe ape, cu bucuria imensă că am putut ajunge acolo după un an de amânări, dar și dimineți și seri în Treviso cel liniștit. Pornind de la o hartă micuță și prost tipărită a orașului, luată de la recepția hotelului, unde am zărit marcate Podul Dante și o biserică unde ar fi fost înmormântat fiul lui Dante, am ajuns în cele mai frumoase și interesante puncte din acel loc. Și scriu aici despre ele fiindcă poate rândurile mele îi vor îndruma și pe alții.
Podul Dante, unde ajungi mergând pe malul unei ape verzi în care înoată nutrii și lișițe, e construit în locul unde se întâlnesc râurile Sile și Cagnano. Acest loc luminos, ireal de frumos, apare în „Paradisul” lui Dante: „Iar unde Sil s-unește cu Cagnanul” (Cântul IX, v. 49, trad. lui George Coșbuc). În italiană, „dove Sile e Cagnan s'accompagna” - e accentuată ideea că râurile se însoțesc, curg paralel pentru un timp, având culori diferite, înainte să se unească. Un monument aflat chiar pe pod marchează legătura dintre acest loc și Dante.
Iar în Biserica Sf. Francisc se odihnește Pietro Alighieri, fiul lui Dante, dar și fiica lui Petrarca, Francesca. Fiul lui Dante a fost magistrat și critic literar și și-a dedicat mulți ani din viață scriind (și rescriind) un amplu Comentariu la opera lui Dante, în care mergea împotriva interpretărilor contemporanilor săi. A murit în Treviso.
O frumoasă statuie a Sfântului Francisc, cu o pasăre în mână, se află pe peluza din fața bisericii. Tot păsări de bronz și în locul păstrat pe veci în rândul din „Paradis”.
