...şi astfel de fiinţe trăiesc în colivii.
Departe de sala de sport a liceului industrial unde era expoziţia de porumbei de rasă, la ora 12 au bătut clopotele de la biserică. Păsările fără dantele şi-au luat zborul, au înconjurat de două ori Piaţa Mare şi s-au aşezat iar pe streşini.
27 de comentarii:
Am rămas fără glas! Ce infoiaţi în penajul lor strălucitor de alb!!! Aici, în Piaţa Unirii din Iaşi, mulţi copii, femei, bătrîni... vin şi dau de mîncare unui stol de porumbei ce se încheagă dintr-odată, de nici nu ştii unde. Sînt blînzi, poţi uneori să te strecori printre ei fără să-i tulburi... doar se mută, prin slturi mici, mai încolo...
Am vrut să pun titlul "Expoziţia de îngeri". Dar, pînă la urmă, asta e alegerea privitorului.
Erau minunaţi porumbeii, cu nişte cozi dantelate, înfoiate, cu pieptul scos înainte, nu a mîndrie, ci a sfială, ca să se ascundă obrajii...
Din păcate, pozele nu mi-au ieşit prea bine, e greu să te strecori printre gratii.
"Înfoiaţi a sfială" - de reţinut!!!
La un anumit soi de porumbel, capul era abia vizibil. Trebuia să te uiţi atent, dincolo de pieptul alb, bombat nefiresc, în curbura aceea dinspre aripă, se vedea un ochi clipind. Camuflaj în propriul corp.
Noi, piticii, sîntem columbofili pătimaşi... Ne plac mai ales porumbeii care duc scrisori peste mari şi ţări... Ehehei!
Ooo, un Pitic!
Piticii scriu scrisori?
Doar nu sîntem analfabeţi! Da, scriem scrisori. Pe foi de ceapă dacă vrem ca "adresanta" să plîngă. Pe miezuri de capşună, dacă ştim că e lacomă... Pe pălării de ciuperci, pe frunze late de nufăr, pe bucăţi de scoarţă de arţar, chiar pe raze de lumină sau pe bobul de rouă, turtit puţin , ca să încapă measajul nostru mereu proaspăt... Şi mai scriem şi pe izvoare, însă porumbeii nu le pot duce, sînt prea grele... trebuie ca zîna căreia i-am scris să vină singură în pădure şi să se oglindească în literele noastre, să le potrivească cu mîna sau cu talpa dulce a piciorului... după dorinţa sufletului lor iubeţ... Dar la o elevă ne cam sfiim să scriem... sînt încă prea cuminţi...
O, ce de scrisori scriu piticii!...
Eu îmi căutam doar un partener mic de discuţii, că nu prea găsesc pe nimeni potrivit pe bloguri pentru mine. Toţi sînt aşa de insuportabil de mari.
Dar dacă tu te sfieşti... De fapt, mie îmi cam place sfiala.
Nu ai spus cu ce scriu piticii.
Piticii scriu întruna despre libelule... Însă dacă vrei, o eleva, putem să-ţi scriem şi ţie din împărăţia noastră... ce năzbîtii mai facem... cum dormim în cupa florilor... cum pîndim pe Alba ca Zăpada cînd îşi schimbă lenjeria... ca să fie mereu albă, strălucitoare... curăţică peste tot... hm...
Anonim sînt chiar eu, Piticul... Să nu se sperie "o eleva"!!! Am uita să semnez... pur şi simplu...
Bănuiam că e tot un pitic, dar altul. E important să fii mic, tata spune să caut fiinţe pe care să le pot privi în ochi cînd vorbim.
Aş vrea să ştiu, dacă nu e secret, dacă a venit vreo zînă să se oglindească în litere şi în ce cupe de flori se doarme cel mai confortabil.
"Zîne care să se oglindească în litere":uuuuuuuuuuu! Asta doar Hobbitul ştie... Iar noi, adică eu, dorm după cum e anotimpul şi inima mea: uneori într-un mac, alteori într-un crin... ba şi pe lac, în nuferi... sau în mătasea-broaştei... (atunci aud sforăind uşurel pe Smeagoliţă!)... Cel mai confortabil se doarme în rochiţa-rîndunicii... acolo e şi o mireasmă dulce-acrişoară, puberă...
Oi avea eu şapte capete, însă uneori îmi sînt toate năuce, lipsite de de zvîc! Atunci trebuie să mă hrănesc bine cu polen de campanule... şi-mi revin!
@Piticul: În mac se lasă cu vise frumoase, îmbătate de opiu. În crin se poate lăsa cu somn veşnic! Iar în rochiţa rîndunicii e cam periculos, floarea asta creşte mai mult cu capul în jos.
Minunat mi se pare pe lac, cu sforăitul Smeagoliţei în urechi. Se pare că nu-l aude oricine.
Nu ştiu eu prea multe despre lumea ta, dar ţi-aş propune somn uşor într-o lalea.
@Şaptecapete: Zvîcul vine cînd nu te-aştepţi, nu abuza de campanule! dau dependenţă...
Vai, sforăiam?
Smeagoliţa dormea în ochiul boului!!! Iar despre sforăit numai J. R. R. Tolkien ştie...
Orice, numai în Gura Leului să nu dormi!
Un reproş dulce, Floribundo! De ce mi-ai furat "o eleva"? Hobbitul chiar ţinea la ea, nu numai Piticul... Ar trebui să se împartă amîndurora...
Dar mai bine ar fi să o laşi să mai înveţe cîte ceva de la mine... Piticul e mai năstruşnic, o poate atrage în capcane mov!!!
Eleva e liberă să zburde, nu-s eu mama rea care s-o ţină acasă. Înţeleg că şi-a dorit un partener mititel.
Mi se pare că şi Smeagoliţei îi cam e de Şaptecapete...
Facem o petrecere, să se cunoască?
Cred ca este o expozitie de ingeri, desprinsa dint-o lume a ingerilor, parte fiind noi insine... ingeri.
Felicitari pentru imagini si blog.
@ sibiu green club : Nu credeţi că sînt cam prea mulţi îngeri la un loc? (Într-adevăr imaginile sînt superbe!) Mai apar şi diavoli din cînd în cînd...
@Vera: Da, mi-e a Smeagoliţă... cu smîrcuri... Iar Piticul va aprecia cum se cuvine "o eleva"... la ore şi în recreaţii...
@Sibiu Green Club: Mulţumesc. Observ că întîmplător se asortează culoarea blogului meu cu aceea a unui anumit partid.
@Dildy: Ah, uite-un un drăcuşor! Dansăm?
@Şaptecapete: Ştiam eu că vă potriviţi! Totul e să vă găsiţi. Ai grijă, în ciuda aparenţelor, se pare că ea e timidă. Ca balaurii blajini.
Vrei să dansăm pînă ne cad plombele? Sînt elstic şi miros frumos după ureche!
Aş vrea, cînd îmi e greu, să-mi fie Şaptecapete înger păzitor.
Eu pot fi chiar şapte îngeri păzitori! Numai să mă chemi...
Trimiteți un comentariu