L-am întîlnit la Sibiu, era în vara lui 2008, el străbătea România însoţit de Norman Manea. Au lansat cărţi, s-au plimbat prin centrul oraşului, au văzut berzele de la Podul Minciunilor, au rîs, ne-au fermecat. Am rămas vrăjită după vizită şi mai ales apoi, după ce am citit "Se face tot mai tîrziu", şi mi-am dorit mult, mult de tot, ca măcar o clipă prelungă să trăiesc ca într-una dintre povestirile lui, ca măcar o singură dată o frază să-mi iasă ca acelea ale lui. Mi-am dorit, şi sigur că mi-e foarte ruşine s-o spun, să pot scrie ca el. Şi cu încîntare şi neruşinare am spus-o celor foarte apropiaţi. Se întîmplase ceva. Şi am tot recitit cartea aceasta, şi apoi şi alta, dar acolo sînt lucruri care nu se pot învăţa, ele se trăiesc şi se dizolvă în tine, este unul dintre acele soiuri de frumuseţe care nu poate fi posedată.
Acum Antonio Tabucchi a murit şi nu ne rămîne decît să citim, ascultînd, văzînd:
Iubito,
el venise în seara aceea de departe şi era obosit. Obosit de somn, pentru că dormise multă vreme. Dar cît de multă? A, multă, vreme îndelungată. Se simţea ca urîtul din pădurea adormită. Pădure în sensul de codru, iar în mijlocul drumului era o piatră. Şi nu ştiuse să treacă dincolo de ea şi de aceea rămăsese să facă pe urîtul din pădurea adormită.
(Te vreau, te caut, te chem, te văd, te aud, te visez - din volumul Se face tot mai tîrziu, editura Polirom, traducere de Mihai Minculescu)
În fotografia făcută de mine la Sibiu, cel mai fericit moment trăit vreodată de vitrina magazinului Billa.
4 comentarii:
Din cate am citit noi
si-amsi auzit la confratii tai intru scris, te descurci foarte bine!:)
Dar la încurcat mă pricep şi mai bine! :)
plăcut mult, atât dizolvarea aceea, cât şi faptul că i-ai găsit aşa un nume. şi totul, discret până la dispariţie.
La un festival, la un mic dejun unde se aude asurzitor cînd înghiţi, şi nu ştii ce să zici, şi nici cel din faţa ta nu ştie ce să zică, şi gîlp cu cafea şi gîlp din chiflă, mi-am dat seama deodată că am ce vorbi cu Giorgio - căci el stătea în faţa mea, un tînăr scriitor din Italia. Şi-am tot vorbit de Tabucchi. Şi am rîs şi nici gîlp nu s-a mai auzit, erau atîtea deodată de zis.
Trimiteți un comentariu