M-am simţit vie.
E un mare dar să fii invitat să citeşti de-ale tale, oricît te-ai zbate înainte că n-o să fie bine, că nu ai de ce, că nu are rost, că mai bine ai fugi în ultima clipă. E un mare dar să întîlneşti oameni, să le vezi şi să le auzi sclipirile. Şi au sclipit! Cei din Zona nouă, fiindcă de ei este vorba. Cenaclul coordonat de Radu Vancu.
Am citit alături de Rita Chirian. Ea ne-a delectat cu poeziile din asperger. Eu am citit două povestiri scurte, extremele din Roşu, roşu, catifea. Care va să vină la Casa de pariuri literare. Eu am rămas fără suflare, dar povestirile au dat din coadă şi s-au bucurat de plimbare.
P.S.: Apropo de toată tevatura cu proza scurtă. Nehotărîtă, i-am rugat pe studenţi să aleagă ei ce ar dori să citesc: un capitol de roman sau două povestiri. Toate noi. Radu Vancu i-a rugat direct - să ridice mîna. Cine vrea povestiri? Atît de multe mîini, încît întrebarea cu romanul n-a mai avut rost.
Go, proza scurtă, go!
4 comentarii:
Ei, dac-ai rămas fără suflare, atunci e limpede că e o experienţă care trebuie repetată. :)
Mă tem că trebuie să recunosc: da. E sănătate curată. ;)
Aşa e, într-adevăr - cu nuanţa că cenaclul e un Minister al Sănătăţii de treizeci de ori mai eficient! :)
Iar cititorul un mai dornic pacient.
Trimiteți un comentariu