Perceptie

Aici se termină Sibiul.
Era o astfel de zi.
Şi ieri, şi azi, şi. Zile şi zile.

Se numeşte percepţie, nu trebuie să fii foarte isteţ ca să ştii. Cînd tot ce se întîmplă în jurul tău pare să aibă deodată legătură cu unicul lucru care te preocupă. Nu, nu stă toată lumea deodată în acelaşi cot ca şi tine, nu, nu se schimbă legi, nici măcar întîmplările nu se amestecă pentru a ţîşni din mănunchiul lor într-un mod diferit, adaptat buricului tău. E doar chestie de percepţie, percepţie, percepţie.
De exemplu, să zicem, cînd îţi pleacă iubitul în Japonia şi vezi deodată că pe toate lucrurile şi lucruşoarele scrie Made in Japan. Don't be silly, a scris şi înainte.
Şi totuşi, cum de toate "par" să se termine acum?
S-a închis pînă şi magazinul de la colţ, marele magazin atotsupravieţuitor, unde îmi fac de atîţia ani cumpărăturile, şi-a lichidat stocurile, vînzătoarele numai că n-au purtat doliu în ultima lună, acum sînt hîrtii în ferestre, înăuntru muncitorii pun gresie. E deja un fel de istorie. S-a dus.
Computerul mare mi se tot stinge, mi se tot stinge, trag de el ca de-un elastic, să mă mai ţină o carte, încă o recitire, încă o corectură, parcă m-aş ruga de-un bebeluş să mai caşte guriţa o dată la linguriţa cu mîncare, uite, avionul...
Pulovărache s-a oploşit lîngă magazinul mic. E umilit: i se zice Bobiţă!...
Casa scării crapă - încă un pic şi poţi strecura mîna.
Prietena cu care mă bucurasem să mă văd şi să vorbesc îmi zice la despărţire "întotdeauna am vrut să cunosc un scriitor", tai cu palma ultima frază şi plec bombănind, aproape în lacrimi, băga-mi-aş picioarele, băga-mi-aş picioarele.
Nimeni.
Nimeni, nimeni, nimeni, nimeni.
Şi deodată, de departe şi de şi mai departe, două semne. Din S. şi din S. Mai întîi una propunere de lună petrecută ca pîrş în altă ţară, într-un sat, într-un loc desprins exact din visul pîrşului - iar pîrşul alege o lună mai îndepărtată, nu dă năvală acum, nu, nu, căci pîrşul vrea să aibă la ce visa, vrea să aibă ce aştepta. Fiindcă întotdeauna visatul şi aşteptatul sînt mai importante ca fapta în sine. Pîrşii ştiu. Deodată un soi de fericire caldă sub blană. Al doilea S. nu se zice, se zice doar recunoştinţa că cineva s-a gîndit la tine, şi te aşezi şi te gîndeşti şi tu la altcineva, dacă atîta bine face asta. Iar al treilea S. poate fi, desigur, Sibiul. Ca să rezulte atît, un triunghi al tăcerii: Sss...
Şi pîrşii se mai şi plimbă încercînd să vadă Marte, dar nu văd, în schimb e un omuleţ verde pe canapeaua de acasă.

Aşa, jurnalier. Mă scuzaţi.

P.S.: Jupiter şi Venus, de la fereastra sufrageriei, remarcabile, absolut minunate!
Atît de frumos şi de liniştitor spectacolul cerului. Cum să nu rîzi de panicarzii care prevestesc un sfîrşit al lumii venit din ceruri? Niciodată. Sfîrşitul nu poate fi decît o poveste individuală, not with a bang, but with a whimper.