De locuri, pe care să ne aşezăm, şi să ne odihnim, nu era nici cea mai mică urmă.
Tufele şi tufişurile, la drept vorbind, lipseau din decor. Doar hăţişuri de trandafiri la fiecare pas, stăvilare de-o densitate impenetrabilă, şi noiane înalte de ruguri de mur, în formă de stup.
Era plin de păsări de tot felul, şi pe acestea eram încântaţi să le urmărim, cu pietre şi bulgări de pământ. Măcălendri, mai ales, graţie încrederii lor, am distrus în număr mare. Şi cuiburi de ciocârlii, încărcate de ouă încă fierbinţi de la pieptul mamei, am făcut praf, zdrobindu-le sub picioare, cu o satisfacţie aparte, în anotimpul potrivit, al anului.
Dar prietenii noştri speciali erau şobolanii, care locuiau pe lângă pârâu. Erau lungi şi negri. Le aduceam de la masa noastră cea de toate zilele delicatese precum cruste de brânză, şi bucăţele de zgârciuri, şi le mai aduceam şi ouă de păsări, şi broaşte, şi puişori. Sensibili la atenţiile noastre, veneau şi ne înconjurau în cârduri atunci când ne apropiam, dând semne de încredere şi afecţiune, şi planau în susul pantalonilor noştri, şi ne atârnau de piept. Iar apoi ne aşezam în mijlocul lor, şi le dădeam să mănânce, direct din mână, din vreo broască grăsună sau vreun pui de sturz. Sau, capturând dintr-odată un şobolan tânăr şi dolofan, care-şi făcea siesta la pieptul nostru după masă, îl serveam pe post de masă mamei lui, sau tatălui lui, sau fratelui lui, sau surorii lui, sau vreunei rude mai puţin norocoase.
Atunci, în acele ocazii, am convenit noi, după un schimb de păreri, am fost cel mai aproape de Dumnezeu.
Watt, Beckett
(trad. V.D.N.)
Era o astfel de zi. Tot mai bine e aşa.
5 comentarii:
Pasaj superb, mai ales că am o exemă destul de hidoasă pe față și mă voi plimba mîndru de ea prin oraș... În fond, știu că Watt îmi va accepta delicatețea...
Nu mai există moment viu la care să nu se poată aplica un vechi pasaj din Watt. Face parte din roată, trăieşti cum trăieşti şi ţuşti un pasaj să te însoţească.
E ceva opus gestului de-a extrage vreun citat pe loc, chiar în momentul în care citeşti. E o întoarcere la loc precis, la zone extinse şi confortabile, acolo unde sigur e bine.
Eu, şi fără eczemă, nu ies. N-am văzut centrul oraşului de cînd am revenit la Sibiu. Am ajuns de nevoie pe la intrare, prin parcul Astra. Mai departe, nu. Mă învîrt pe la periferii. Cam ca şi aici.
Mă gîndeam la felul în care l-ai citit tu pe Beckett, ideal, cu dicționare ajutătoare, cu explicații, variante de interpretări etc. Traduceai, dar cam așa ar trebui citit Beckett în mod normal, mai ales la început, la primul contact cu textul cărții. Și neaparat, nu șnur, ci pe bucăți ca să-ți menții nealterată de oboseală percepția nuanțelor proaspătă.
V-aş contrazice, dar nici n-aş şti de unde să încep. De la "citit"? Citit a fost ăsta?
De la "normal"? De la "început"?
Ba şnur, ba fără explicaţii trebuie citit, drept ceea ce este acum, cînd e "făcut". Restul e muncă.
De fapt, mulţumesc din suflet pentru fiecare mesaj. Tonul meu poate că este amar, dar este amărăciunea ca o apărare. V-aş contrazice, cu alte cuvinte, ca să apăr ce-o mai fi de apărat. Să ascund.
Aş vorbi despre lucrurile astea, cum n-aş vorbi, de n-ar fi fiecare ieşire şi fiecare vorbit atît de pline de ridicol. Ca o sfîşiere pe viu în faţa celor care, de fapt, vin şi spun scurt - nu mi-a plăcut - după ce chiar asta au făcut, au patinat uşurel pe deasupra. Apoi s-au întors la ale lor. Vedeţi, e riscant.
Trimiteți un comentariu