Omul şi şoarecii - o seară Nabokov

Recitesc din Nabokov şi despre Nabokov. Şi nu pot, din nou, să nu remarc că în cazul tuturor cărţilor scrise iniţial în rusă şi refăcute (formularea îi aparţine) apoi în engleză, adică traduse cu consistente modificări, unele dintre cele mai frumoase pagini sînt cele care însoţesc romanele. Fiecare roman are un esenţial Cuvînt înainte, o preţioasă întîlnire cu autorul, pe care o găsesc întotdeauna nespus de emoţionantă.
Cuvîntul înainte de la Disperare, de exemplu, cuprinde pe lîngă delicioasele explicaţii legate de facerea şi traducerea cărţii - scamatorii lingvistice ele însele - şi poezia lui Puşkin din care va cita Hermann ("Rob ostenit..."), în traducerea făcută de Nabokov în engleză. "Cu păstrarea măsurii şi a rimei, o cale ce e rareori recomandabilă".

Nabokov a scris Disperare între iunie şi septembrie 1932. În octombrie, la cîteva săptămîni după terminarea primei versiuni, Nabokov pleacă într-o vacanţă la Kolbsheim, lîngă Strasbourg, la căsuţa unor prieteni. Sezonul fluturilor trecuse, vara era în urmă, iar Nabokov se mulţumeşte cu plimbările şi discuţiile. Vera îşi termină vacanţa de două săptămîni şi se întoarce la serviciul ei din Berlin, iar el mai rămîne un pic, fiindcă oricum urma să participe la Paris la prima lui lectură publică. Avea 33 de ani.
Aflăm din biografia lui Boyd şi că Nabokov i-a scris atunci Verei ceea ce mi se pare a fi una dintre cele mai delicate dovezi de nobleţe şi blîndeţe ale acestui scriitor pentru care arta nu a fost niciodată prilej de exhibare a sinelui:

Salvez şoareci, sînt o grămadă prin bucătărie. Fata în casă îi prinde, iar prima oară a vrut să îl omoare pe cel pe care-l capturase, dar eu l-am dus în grădină şi i-am dat drumul. De atunci, toţi şoarecii îmi sînt aduşi mie, cu un pufnet... Deja am eliberat trei tot pe acolo - sau poate că e unul şi-acelaşi şoarece.

Să ne amintim ce se întîmpla cu săptămîni în urmă: la finalul romanului, Hermann stă şi-aşteaptă să se audă din clipă în clipă cursa declanşîndu-se şi decapitînd încă un şoarece.



Joi, la "Serile literaturii străine pe Calea Victoriei", o să fie Seară Nabokov.
Nu vindem nimic. Povestim şi citim.
Pînă atunci, mai adăugăm din cartea lui Boyd: "Pentru el, arta nu e un prilej de exhibare a sinelui, ci o şansă de a ajunge dincolo de sine". Graţie imaginaţiei să treci hotarele către alt timp, alt loc, altă minte. Urmează luminoasa definiţie a "extazului estetic", singurul scop al artei, cel care îi oferă autorului posibilitatea de a fi cumva, undeva, conectat la stările altor fiinţe umane.
Cum să nu vrei şi tu, orişicîtuşi de puţin, să reiei iar şi iar toate astea şi să le afirmi, cu micile tale puteri? Ca un şoarece, mic, să le tot strigi cînd alergi prin grădină!



Joi, 22 noiembrie 2012, ora 18.00
USR, Sala Oglinzilor, Calea Victoriei 115, Bucureşti
Seara Vladimir Nabokov. Invitaţi: Bogdan-Alexandru Stănescu, director editorial Polirom, şi Veronica D. Niculescu, care va citi o traducere din romanul "Disperare" de Vladimir Nabokov, colecţia "Biblioteca Polirom. Seria de autor Vladimir Nabokov", Editura Polirom, 2009.

Detalii aici.


(Foto: VDN)