"Mai mereu torc, mai mereu tac"

Era o astfel de zi.
O zi de zăcut, de plimbat de la masă la pat, de la pat la fereastră.

Spre seară, citesc cu mare plăcere interviul dat de Bogdan-Alexandru Stănescu în Bookaholic:

"Nu, nu cred într-o criză a poeziei, mai ales în România. Nu cred în poezia occidentală ieşită din laboratoarele de creative writing pentru că rezultatele seamănă cumplit între ele. Ce a început însă să mă scoată din pepeni este poezia construită exclusiv în jurul eului, fără nimic altceva dedesubt, alături sau în plan superior."
şi
"Din când în când scriu proză. O fac din aceleaşi motive pentru care scriu poezie: pentru a-mi aminti şi pentru a pune mâna pe fragmente din mine care altfel s-ar pierde într-o memorie destul de firavă. Dar, mai mult decât atât, scriu pentru a înţelege: mor să înţeleg de ce s-a întâmplat tot ce mi s-a întâmplat şi pentru a pune mâna pe nişte mici miracole, momente de magie (numite coincidențe în viaţa de zi cu zi) care mi-au schimbat viaţa de pe o zi pe alta."
Interviul integral, aici.

Şi o poezie din Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, carte citită cu sufletul la gură astă toamnă, cu sentimente amestecate: era aşa cum mă aşteptam şi, astfel, era mult mai mult decît m-aş fi putut aştepta.
Alegerea zilei:


Confortabil

M-am aşezat confortabil în coşul pisicii
Cît confort acolo, cu pernuţe,
chinuind un şoricel în gheruţe,
Meditînd la destinul rădăcinii de păstîrnac,
atent la clocotul molcom al oalei de ciorbă
Ciulesc urechile la pas de gîndac,
Frec între dinţi frunze de morcov,
Mai mereu torc, mai mereu tac
Pe sub uşă, ca o harpă celestă,
şuieră vîntul, adie izul de mentă.