"Capul sus!"

Era o astfel de zi.

***

Precum cartea lucrată din cartea lucrată - circulară, închisă cu agrafa unui sonet - se traducea tocmai acum, ca o pierdere în reluare, povestea cu inele iremediabil pierdute în mare, din 2007, anul cînd fiere şi lapte.

***

La tainicele întâlniri amoroase pe care le avea pe înserate cu Zina, într-o cafenea micuţă şi pustie unde tejgheaua era vopsită în culoarea indigo şi unde lămpi de-un albastru închis ca nişte pitici, pozând trist în paznici ai intimităţii, străluceau pe şase sau şapte măsuţe, îi citea ceea ce scrisese în timpul zilei iar ea asculta, cu genele rimelate plecate, sprijinindu-se într-un cot, jucându-se cu o mănuşă sau o tabacheră. Uneori venea câinele proprietarului, o corcitură grasă, o căţea cu sfârcuri atârnând mult, şi îşi aşeza capul pe genunchiul Zinei, iar sub mâna care mângâia şi surâdea netezind spre spate blana de pe fruntea rotundă şi mătăsoasă, ochii căţelei căpătau o înclinare chinezească, iar când i se dădea o bucată de zahăr, căţeaua o lua, se ducea legănându-se fără grabă într-un colţ, se încovriga acolo şi începea să o roadă foarte zgomotos. „Minunat, dar nu sunt sigură că poţi zice aşa în rusă”, spunea Zina uneori, iar după o discuţie aprinsă el corecta expresia pe care ea o pusese la îndoială. Ea îi zicea lui Cernîşevski, prescurtat, Cernîş, şi se obişnuise atât de tare să îl considere ca aparţinându-i lui Fiodor, şi parţial ei, încât viaţa reală a acestuia din trecut i se părea ceva de genul unui plagiat. Ideea lui Fiodor de a compune biografia în forma unui cerc, închis cu agrafa unui sonet apocrif (aşa încât rezultatul să nu fie forma unei cărţi, care prin caracterul său finit este opusă naturii circulare a tot ceea ce există, ci o frază curbă, continuă şi, astfel, infinită), ei i s-a părut la început a fi incapabilă să prindă viaţă pe hârtie plată, dreptunghiulară – şi cu atât mai mult s-a entuziasmat atunci când a remarcat că totuşi se forma un cerc.

(Darul, Nabokov, trad. V.D.N.)