Minute. Pereţi

Mai întîi a fost persana albă din Cişmigiu, priponită de-o tufă, cercetîndu-şi lent lesa, întinzîndu-se pe copacul cu spirale de iederă, ascuţindu-şi gheruţele, şi iar păşind prin iarbă cu prudenţa cu care atingi un covor fermecat. Şi mica smucitură de la hotarul diafan. Apoi păuniţa aceea anume, cu privirea ei transparentă, dincolo de gratii - nici un "amurg ce-şi desfoia păunii".
Şi mereu "nu vorbi", şi mereu "mai stai", şi mereu "nu spune nimic", nici n-aş putea. Imagini, nu vorbe.
Alţi pereţi, altă lumină.
În preajmă, pe petece de iarbă, stau mereu grupuri guralive de orbi.