Răbdare, răbdare

E jumătate de zi liberă și aici, iz de capăt de an, deși de luni mă avânt într-o treabă nou-nouță din care o să ies primăvara. Din una-n alta, îndemnată de atâta lumină argintie, m-am apucat să văd care-s cărțile și traducerile mele apărute în 2017, am scos din rafturi și am scos din dulapuri, s-a umplut biroul. Am încercat să le pun în teanc și să le răsfir, să le pozez cumva, nu stăteau, sunt și obsedată de ordine, de categorii, cădeau, nu se potriveau... Le-am pozat, mă întreb dacă o să arăt fotografia sau o s-o țin pentru mine, pentru când o să fie chiar capăt. Dincolo de ce-am scris, par atât de multe traduceri, iar imaginea-i falsă, de fapt n-am tradus decât două cărți (cărțoaie) și-o cărticea anul ăsta, nu pe toate din turn (cele mai multe-s lucrate anul trecut), una a apărut, alta nu - iar aceasta din urmă este cel mai frumos lucru pe care l-am făcut anul ăsta, cel la care țin cel mai mult, ceva prețios, dificil și bizar, pitit deocamdată într-un catalog al editurii, cu mențiunea „În curs de apariție”. E un decalaj mare, o distanță lungă de la munca noastră până în momentul apariției, suflă peste toate un dragon, șuieră pișicher, șșș, răbdare, răbdare.