Zilele când vin de la editură cu pachetul de cărți - scrise, traduse - rămân unele dintre cele mai fericite. Greutatea simțită în oase, o jucărie pe lângă tot ce a fost și s-a dus. Volumele foarte proaspete, abia ieșite din tipografie, luate în primire când încă miros a clei umed, a tipar, a hârtie tăiată, niciodată mai calde, niciodată mai febril răsfoite. Apoi cărțile se rostogolesc cumva singure în lume, și confortul e să nu mai fie nevoie de tine, tu ai lăsat acolo tot ce era de lăsat. Acum tragi de-un pachet și te întrebi ce-o să fie mai departe, deocamdată nimic.
În Grădina Japoneză, pe peluza de sub cireși, un copil chinez cere șalul femeii, femeia îl desfășoară de pe gâtul ei și-l înfășoară pe-al lui, fără grabă și fără cuvinte, așteaptă și fotograful, copilul e fericit. O să uite momentul acesta, dar o să rămână în el ceva din căldura, lumina, senzația că a fost ocrotit, auzit.
Spre capătul cărții dintr-o frază, cu o povestioară în gând, schițând pe furiș, departe de tot, cum îi stă animalului bine.
*
A apărut zilele acestea Sonata Gustav de Rose Tremain, v-o recomand, o carte foarte frumoasă, am tradus-o vara trecută cu multă ușurință și plăcere. Se lansează azi, din păcate nu voi putea fi acolo - nu voi putea fi la nici un eveniment public o vreme - dar sunt în fiecare cuvințel din carte. Evenimentul este aici, iar cartea aici.
A apărut și Lama Lama și bunicii, traducătorul e încântat că vede azi cartea la ochi, după trei săptămâni de la apariție - că tot vorbeam de bucuria pachetului cu cărți calde aduse acasă.
(Foto: VDN, în Grădina Japoneză, zilele trecute)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu