Lalele de piatră și gând pentru tine.
Ce mult se putea vorbi în șoc, la început, câte cuvinte, câte cuvinte, de parcă aș mai fi putut aduce cu ele ceva înapoi - și ce tăcere se lasă apoi.
Șalul meu de amărăciune, haina mea vie, îl țin strâns înfășurat pe mine în plimbări și te caut și-ți vorbesc.
Și eu ce fac, și eu ce să fac, ce să mai fac?, te întreb.
„Fă cărți, Fetițule.”
Fac.
Și deodată, pe dreapta, o căsuță în copac.
(foto: VDN - Iași, în iarna asta la MNLR)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu