23 aprilie - doar despre Nabokov

23 aprilie, ziua lui Vladimir Nabokov.
În imagine, cele nouă cărți ale lui pe care le-am tradus în decurs de doisprezece ani.
Prima mea traducere a fost din Nabokov - Ochiul -, ultima apariție din serie fiind Visele insomniacului.

De ziua lui, fragmentul despre frumusețe - care nu poate fi posedată - datorită căruia am început să traduc, în iarna lui 2007.
Zilele trecute, într-o mică vacanță la munte, privind o pajiște înverzită și înclinată, luminată de raze aproape de ora asfințitului, am simțit dureros senzația asta, a frumuseții de neposedat, și i-am mulțumit în gând că a descris ca nimeni altul...

...acel farmec arzător care înlocuieşte orice altceva şi justifică totul şi care, spre deosebire de sufletul omului (adesea accesibil şi ușor de posedat), nu poate fi nicicum însuşit, aşa cum nu se pot include printre posesiunile cuiva culorile norilor zdrenţuiţi de la apus, de deasupra caselor negre, sau mirosul unei flori pe care îl inhalezi la nesfârşit, cu nări încordate, până la intoxicare, dar care nu poate fi extras întru totul din corolă.

Poate că și traducând niște cărți, cele alese una câte una și care rămân cu adevărat importante pentru mine, n-am făcut decât să încerc să posed frumusețea de neposedat.

***

Adaug tot aici un link la Visele înrămate ale lui Nabokob, un text excelent scris de Ion Stanomir, pe LaPunkt, despre Visele insomniacului, cartea cu visele lui Nabokov alcătuită de Ghennadi Barabtarlo.

„Ceea ce îl fascinează pe Nabokov la reflecţia lui Dunne este promisiunea unui timp ce încetează să mai curgă liniştit spre moarte, căpătând dimensiunea enigmatică a unui culoar ducând spre viitor, dar şi spre trecut. Ştiinţa lui Dunne impune, iar Nabokov va aplica riguros metoda sa, consemnarea atentă şi lipsită de efect de stil inutil a viselor, imediat după consumarea lor. Ostil lui Freud şi interpretărilor sale, Nabokov alege calea indicată de Dunne nu spre a interoga sexualitatea, ci spre a naviga pe un ocean hipnotic al timpului. Visul este, pentru Nabokov, pe urmele lui Dunne, un element din această alchimie a timpului: visarea anunţă, din când în când, ca un fulger, viitorul care nu a prins încă viaţă.”

Au mai scris despre Visele insomniacului, în ultima vreme, Grete Tartler în România literară - Onirodiaristică, și Cristian Teodorescu în Cațavencii - Cum te poți lupta cu timpul.