Ce mare lucru să-ți pierzi un simț, mirosul? Un moft, se poate și fără. Doar nu e văz sau auz. Sau? V-ați imaginat vreodată, cu adevărat, cum este să nu mai simți - și să fie posibil să nu mai simți niciodată - mirosul unui trandafir pe lângă care treci pe stradă și spre care te apleci instinctiv, mirosul de vanilie, al cafelei, al mâncării preferate? Dar cum e să dispară, odată cu mirosul, și gustul mâncării? Mirosul persoanei iubite, al mamei și, până la urmă, mirosul propriului tău corp. Dar cum e când tot ce te înconjoară miroase urât, a plastic ars, de exemplu?
Câteva articole despre pierderea și recăpătarea mirosului, pe care le-am citit în ultima vreme și care m-au impresionat. Sunt multe, foarte multe mărturisiri, îmi pare rău că n-o mai găsesc pe una anume, citită acum un an. Sunt povești cu oameni în toată firea cărora li se taie genunchii pe stradă și li se umplu ochii de lacrimi când își dau seama că, după niște ani, simt din nou un miros. Cel de cafea, de usturoi verde sau chiar și cel de rahat de câine, într-o dimineață, la jogging. Mărturii despre cum lumea se umple dintr-odată de culoare și consistență când îți recapeți acest simț. Despre cât de alb-negru este viața celui care nu mai are miros. Despre cum e să fii privat de toate aceste senzații atât de firești - și despre cum nu te poți aștepta ca altcineva să priceapă. Doar nu e văzul, doar nu e auzul. E doar lumea golită de una dintre calitățile sale.
Patru mărturii, din care scot și aici mici extrase:
• When I lost my sense of smell, I felt devastated. I was trapped in a cocoon of empty air
But I will never again taste a hearty meat stew, or my favourite moules frites, or smell a turkey cooking, or smell my husband, for that matter, or myself.
But I will never again taste the full-bodied flavour of a good cup of coffee. I can only taste the bitterness.
The specialist told me that I was lucky, that he’d had one patient who was a chef and who had to find a new line of work. I didn’t feel lucky, I felt devastated. I was trapped in a cocoon of empty air.
People can’t understand what I’m going through. Many don’t think it’s a big deal, not like losing sight or hearing. Well, I’ve never been blind or deaf, but I would like to challenge the people who say this to try getting through just a week of having no sense of smell. They will feel very isolated and cut off, unable to enjoy what everyone else takes for granted.
• I’m having my sense of smell switched back on, and it feels like a farm went off in my nose
• I lost my sense of smell – and with it the joy of food, sex and navigating the world
• 10 things you learn when you lose your sense of smell
Food without smell is just salt and sugar
You will miss the smell of your mother - The first time I hugged my mum after returning home, my heart broke. Because, standing in her arms, her thick hair pressed against my face, her jumper pushed against my chest, she could have been anyone. A stranger. This woman huddled into the hollows of my body didn’t smell like my mother any more. She didn’t smell of anything.
The first time you smell again, your heart will burst like a firework - I broke down in hot, heavy tears the first time I smelled, unprompted, the tang of wild garlic in the air. The first time I tasted an apple in over two years felt like coming home. The first time I kissed someone’s head and recognised the smell of their neck I fell in love with a thud.
You can actually forget your own smell - On a warm summer evening, about six months into the slow process of getting scent back I pushed my nose right into the soft skin at the fold of my arm and took a breath. A deep breath. That smell, so faint, so elusive, so ghost-like was somehow also so familiar. Like digestive biscuits and matches and ever so slightly of paper. It was the smell of my own skin and I had lost it for over a year.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu