În primul număr al revistei Familia de anul acesta, apărut în haine schimbate, Marius Miheț face o amplă retrospectivă a anului literar 2020. În „Apocalipsa nevăzută. Proza anului 2020”, Toți copiii librăresei e menționat undeva la început, cu un pasaj pe care-l prețuiesc și pentru care îi mulțumesc autorului. Marius Miheț a scris, de altfel, una dintre primele cronici la roman.
Pe de altă parte, trebuie să spun că este un text care m-a încântat de la cap la coadă, citiți-l dacă aveți timp. În sfârșit, cineva vorbește apăsat despre „lectura pe sărite, diagonalele fără nicio miză critică reală, reverențe gratuite în fața editurilor, nu a cărții, limbaje critice fără legătură cu textul propriu-zis...”, despre „SPA-uri online”, despre „elogiile impostorilor”. Sunt lucruri adevărate, deprimante și stânjenitoare pentru orice autor, care se adâncesc an de an și despre care s-a vorbit prea mult timp în șoaptă, cu jenă. Aceste „SPA-uri online” pe mine m-au îndepărtat constant de zona publică.
Mulțumesc, Marius Miheț. Întreaga retrospectivă, aici.
„Dacă Fellini ar regiza o dramă poetică despre anii optzeci ceaușiști, Veronica D. Niculescu ar câștiga pariul de influență literară. Toți copiii librăresei spune povestea diamantelor ascunse în noroiul urban, în care o Cenușăreasă ghinionistă face minuni ca librăreasă. Minuni însemnând orice gest de bunătate în copilăriile dickensiene ale timpului. O viață secundă, miraculoasă, aduce la lumină Veronica D. Niculescu, dintr-un comunism traumatic, ce-și înghite victimele din primii zori ai speranței. Veți îndrăgi spontan această voyeuristă cehoviană, o Amélie Poulain dezabuzată în totalitarismul românesc.” - Marius Miheț, în revista Familia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu