Extraordinari norii din seara asta, i-am urmărit în hoinăreala mea de la capătul zilei prin locuri unde dorm elfii - am fotografiat inflorescențe verzi cu nume necunoscute și grădini părăsite în care copacii se lasă sugrumați de iedere tinere -, erau cât munții de înalți și pufoși, spulberați de vânt ici și colo, iar la sfârșitul plimbării a plouat cu soare, destul de zdravăn, o apă de aur, cât să te simți spălat de toate ale zilei, eram la Romană, cu fața spre casă deja, mi-am zis uite, încolo e apusul, dacă merg până la colț și mă rotesc și mă uit printre clădiri spre Icoanei, trebuie să fie și un curcubeu. Și era. Docil, uriaș, exact acolo unde mă așteptam să fie, cu un picior pe spital. Mi-a venit să strig de bucurie, să îl arăt tuturor, dar lumea era așa de ocupată, așa de grăbită... Un picior de curcubeu doar al meu.
(Foto - VDN, arțar înflorit)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu