Un interviu în Suplimentul de cultură, realizat de Lavinia Bălulescu, căreia îi mulțumesc. Despre Simfonia animalieră, cărți, traduceri, perioada pe care o traversăm...
Pandemia, dacă tot am amintit-o. Cum a fost pentru tine începutul ei?
Pentru mine, și presupun că pentru mulți alții, important a fost să mă țin departe de gălăgia în exces. S-a vorbit mult prea mult. S-au vehiculat mult, mult prea multe păreri. Mult prea multe convingeri. M-am izolat în muncă și mai tare ca înainte. Am făcut cărți. Altceva n-am făcut. Obișnuită cu izolarea, am scris și-am tradus și am fugit seara în plimbări – când s-a putut. Din asta trăiesc. M-am ferit de articole, de răspunsuri la anchete. N-am scris nici un rând, la nici o invitație pe teme de izolare, pandemie etc. Nu am putut, nu am vrut. Fiecare dintre noi duce în spate tot ceea ce nu afirmă public. Însă paradoxul e că tot ceea ce afirmi public devine și mai greu de dus. Cred mult în importanța tăcerilor. Ele ne alcătuiesc.
Trei lucruri care pot schimba o zi în bine?
Predarea unei traduceri, după luni de captivitate într-un scris străin, și mirajul libertății în zare. Liniștea, nici un telefon care sună, nici un pseudo-amic care vrea la cafea, nici o invitație la vreo anchetă, nici un gest invaziv. Buna-dispoziție a părinților, răzbătând peste sute de kilometri, până la mine, doborând pe loc spaime, insomnii și tristeți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu