Era o zi cu rochiţa rîndunicii.
Pozam florile, de nicăieri a ţîşnit un motan alb speriat, s-a tolănit exact sub lentilă, a început să doarmă ca-n cel mai sigur loc din lume.
Iar apoi, venind spre casă, poposind sub plopi, cu ochii mijiţi la stolul de grauri, un păsăroi mi s-a uşurat pe mîna dreaptă. Poate c-o veni şi norocul.
***
O cronică la Beckett, Opere I - Integrala prozei scurte, în Observator cultural.
2 comentarii:
alţii care ştiu să pună punctul pe i atât de frumos :)
Nici nu m-am spălat de punctul graurului, de-atîta bucurie. :)
Trimiteți un comentariu