Despre cel care moare acolo se vorbește aici.
La cafea. După-amiază de sîmbătă, dincolo de fereastră - pisica.
Raționamente se construiesc vitejește, cărămidă de dreptate pe cărămidă de calcul se aşază; cu atîta ușurință pot unii clădi turnuri de argumente - viețile-s ale noastre, morțile ale altora - în mijlocul sufrageriilor cu podea de nisip. Noi stăm muți, în poală ne-am adus capetele funiilor transparente, ca pe pisici obeze și leneșe ni le mîngîiem, ni le creștem. Cu cît mai drepte se înalță raționamentele lor, cu atît mai adînc și mai strîmb se cuibăresc pisicile amînărilor noastre. Spre cerul de doi metri și de trei sute de wați creşte construcția de vorbe, încă un pic și frazele vor sfredeli podul. Şi fiecare vorbă vorbită așază un batic în capul unei bocitoare, fiecare virgulă face un nod sub o bărbie, fiecare punct pune o pereche de pantofi în niște picioare. Noi, rușinați, tăcem și le promitem ștreangurilor ghemuite în poală că niciodată atîtea cuvinte. Și le mîngîiem, le tot mîngîiem; morțile nemurite tresar în somn fericite. Dincolo de fereastră, pisica bătrînă își croieşte drum tremurat din crengi de liliac.
3 comentarii:
nu ne mai tragem sufletul! nu se poate. nici nu se vrea tras, cred. doar să ni-l ţinem în dinţi cum putem. aşa un foc continuu de gânduri smulse din piept sunt aici. îmi cer scuze că spun asta ca şi când aş veni cu o veste.
E nu memorabil, ci aproape memorat, Vera...
Nici nu ştiu cît să mă bucur (că vă place) şi cît de ruşine să-mi fie (pentru ce fac). Ruşine din aia, de om neruşinat.
Trimiteți un comentariu