Mi-e bine, mi-e bine cu mine, cu ochii închişi cînd mă port pe străduţele mele, cuibărită în bezna ce-mi sînt de ajuns, strîns, aşa strîns înfăşată, unde nici o parolă, unde nici un străin niciodată mi-e bine, mi-e bine cu mine, mi-o zic, şi parcă iar se porneşte, la pas, cantilena.
La mine se aude cantilena asta înnoptată: "În capătul străzilor înguste şi întunecoase se vede mai bine lumina. Trebuie să te plimbi mult şi singur. Apoi să taci mult şi singur. Apoi să împarţi ce-ai văzut, doar cu cineva, oricum, măcar şi printr-un mesaj scris din vârfurile degetelor în beznă, oricât ar fi de târziu".
Nu ştiu dacă îţi dai seama, dar tu împarţi cu mine acum, aşa că mulţumesc iarăşi. E bine să ai aşa prieteni zvîrlugi, să se ivească in dimineţile de iarnă, cînd nu te aştepţi.
2 comentarii:
La mine se aude cantilena asta înnoptată:
"În capătul străzilor înguste şi întunecoase se vede mai bine lumina. Trebuie să te plimbi mult şi singur. Apoi să taci mult şi singur. Apoi să împarţi ce-ai văzut, doar cu cineva, oricum, măcar şi printr-un mesaj scris din vârfurile degetelor în beznă, oricât ar fi de târziu".
Nu ştiu dacă îţi dai seama, dar tu împarţi cu mine acum, aşa că mulţumesc iarăşi. E bine să ai aşa prieteni zvîrlugi, să se ivească in dimineţile de iarnă, cînd nu te aştepţi.
Trimiteți un comentariu