Sînt mică. Atît de mică încît: stau în picioare în sufragerie, între genunchii mamei. Mama e aşezată pe canapea, mă dichiseşte dimineaţa devreme înainte de plecarea la grădiniţă. Am deja cămăşuţa şi şorţuleţul pe mine, codiţele sînt făcute, acum degetele picioarelor se strecoară în capătul ciorapilor rulaţi cu dibăcie de mama, întîi stîngul, apoi dreptul, hai mai repede că întîrziem. Mama îmi trage ştrampii în sus dintr-o mişcare. Şi-atunci clipa. Clipa care devine amintire limpede, amintire chemată uneori, ca acum: mîinile ei trag zdravăn în sus de elastic, de marginea ştrampilor, eu mă ridic de la sol, plutesc aşa pentru cîteva clipe, mă legăn, cusăturile îmi intră în carne şi ăsta e semnul că-i bine, între braţele ei sînt o jucărie de carne uşoară care-şi învaţă greutatea, umplînd cum se cuvine o pereche de ştrampi. Şi tot aşa, dimineaţă după dimineaţă, cine ştie pînă cînd.
Sînt mică. Atît de mică încît: stau în picioare în mijlocul sufrageriei, nu mai e dimineaţă, ci seară. Întind mîinile în sus şi spre spate. Tata - aflat în spatele meu, zeu nevăzut - mi le apucă, şi hai, facem doi paşi într-un dans sincron pe care îl cunoaştem amîndoi foarte bine, deşi el e atît de mare şi eu atît de mică sînt. Din două mişcări, gata, tălpile mele sînt suite pe picioarele lui şi-o pornim prin casă aşa, rîzînd nebuneşte. Mă conduce de mîini, atît de mult m-am întins încît simt cum mi se dizlocă umerii, el păşeşte cu grijă purtîndu-mă pe papucii lui maro, mărimea 46, dar şi eu trebuie să fiu tare atentă, o fărîmă de grabă poate aduce deraierea de pe şinele atotputernice. Şi mergem, tot mergem, eu învăţ - din nou - cum se merge fără să atingi cu picioarele pămîntul.
4 comentarii:
sunt aproape sigură că aşa faci şi acum. că, adică, mergi fără să atingi pământul.
atingând însă altceva :)
Pragul de sus.
(foarte-foarte bucuroasă de vizită!)
de mult vroiam să :)
e minunat aici la tine.
Mulţumesc, Ana. Şi reciproca.
Trimiteți un comentariu