Îmi doream, mult şi de mult, ca absenţa mea de la vot să conteze, să fie ca o prezenţă în negativ. Îmi doream să însemne, adică, un Nu. Să se simtă şi să usture ca un Nu. În sfîrşit, se întîmplă. Şi oricît de infim va conta absenţa mea, ea va conta.
Nu, acestor derbedei. Nu, celor care au început această hidoşenie, atît de inimaginabil amplificată apoi. Nu, pretinşilor liberali care n-au făcut decît să readucă socialiştii la putere. Insist pe "decît". Am tot aşteptat ca parte dintre ei să se dezică, să se rupă, să se revolte împotriva acestei alianţe bolnave. Să crape careva de ruşine şi să strige că nu mai poate.
Nu, derbedeilor cu salarii uriaşe de pe la două-trei posturi tv oripilante, care se mai pretind jurnalişti, seara, dar care ziua conduc campanii electorale pe bani grei şi îşi construiesc vile pe malurile lacurilor. Celor care fac emisiuni şi scriu aşa-zise editoriale pe site-urile aceloraşi televiziuni, dar sînt membri de partid sau purtători de cuvânt, foşti, actuali, şi îşi aşteaptă cu fiecare virgulă adăugată salariul şi viitoarea delicioasă funcţie. Nu, tuturor acestor lătrăi înfometaţi.
Şi totuşi, am şi Da-uri.
De citit: Radu Vancu, Mariana Codruţ, Radu Pavel Gheo.
Lista poate continua mult şi frumos.
Da, pentru că nu mă simt singură, deşi ştiu că n-aş avea cum să fiu nici dac-aş vrea. Citiţi-i.
Şi, desigur, pe Gabriel Liiceanu, despre acest ceva groaznic care ar putea urma, despre multele televiziuni otrăvite, despre discursul pur comunist...
Şi uite că nici Pleşu nu merge la referendum.
*
Tot aici, admiraţia şi plecăciunile mele pentru doamna Moga, cea care a înfiinţat şi condus atîta timp librăria Humanitas din Sibiu. Lunga discuţie cu dînsa, dintr-una din serile trecute, a fost pentru mine terapie curată. Cînd dînsa spune "aceşti derbedei", sînt sigură că ştie ce spune. La fel, cînd vorbeşte despre pericole şi despre datoria de a afirma acum ceea ce trebuie afirmat. Această postare se dedică acelei întîlniri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu